Transilvania ca stat pe harta Europei, mărire și decădere, 1526-1711 (IV) Transilvania - stat autonom al Europei centrale

După Mohács, Transilvania și partea ei de Ungarie se reorientează către Constantinopol, acest celebru și mare oraș de unde sultanul hotăra politica imperiului său. Nimic în domeniul politicii externe nu putea fi hotărât de Ungaria-Transilvania lui Zápolya fără acordul Sublimei Porți. Spre deosebire de vechea Ungarie și viitoarea Polonie, în Ungaria-Transilvania se va încerca evitarea “republicii aristocratice” prin domni puternici, care doresc impunerea de dinastii ardelene. Primul care reușește acest lucru este chiar Zápolya, după el urmând soția sa Regina Isabela și fiul său Ioan Sigismund. După ei urmează, vreme de câteva decenii, o dinastie a Báthoreștilor. Rákóczeștii încheie epopeea transilvană a domniilor puternice, cu un mare eșec.

O altă coordonată, menită a asigura succesul statalității ardelene, devenea, după modelul lui Henric al VIII-lea în Anglia, o nouă religie care să întrerupă unitatea catolică dintre Transilvania și Casa de Habsburg. Prin urmare, Reforma și variantele ei - lutheranismul, calvinismul și unitarianismul - aproape că vor elimina catolicismul, căruia i se confiscă susținerea economică. Ortodoxismul, specific românilor, face cu greu față asalturilor Reformei, ajunsă religie de stat, însă rezistă în ciuda tuturor umilințelor.

Regele Ioan Zápolya (János Szapolyai) va fi supus imediat după anunțarea pretențiilor sale asupra Ungariei, unui adevărat război psihologic din partea Habsburgilor, el făcând cu greu față presiunilor de tot felul. În restabilirea autorității sale asupra Transilvaniei, primește un ajutor nesperat din partea voievodului Moldovei, Petru Rareș. Victoriile moldovenilor culminează cu bătălia de la Feldioara (22 iunie 1529), unde spiritul moldovenilor ortodocși se dovedește net superior dotării cu arme de foc a adversarilor ferdinandiști.

Apoi, ciudatul episod cu Aloisio (Ludovico) Gritti, pretendent anti Zápolya, sosit în Transilvania cu sprijin turcesc, în 1534, trebuie să-i fi zdruncinat încrederea în Sublima Poartă greu încercatului Zápolya. Pretendentul, fiul nelegitim al dogelui Veneției, visa, nici mai mult nici mai puțin decât la refacerea unui regat al Daciei, în care Moldova și Valahia urmau a fi conduse de cei doi fii ai săi!. A avut, însă, parte de o execuție neașteptată la Mediaș, în septembrie 1534, devenind astfel primul martir pentru refacerea Daciei! Fiii săi ajung prizonierii lui Petru Rareș, domnul Moldovei, care-i va omorî, nereușind însă, prin acest gest, să distrugă și ideea de refacere a Daciei... Aceasta va prinde în Transilvania și în Sfântul Imperiu Roman, dezvoltându-se în deceniile următoare.

Nu e, deci, de mirare că, după episodul Gritti, Zápolya ajunge până la urmă la o înțelegere cu Ferdinand, prin Pacea de la Oradea, din 1538, mediată de episcopul catolic de Oradea, Gheorghe Martinuzzi. Prin această pace, Ferdinand renunța la pretinsa stăpânire a Transilvaniei și Ungariei centrale și de est, aflate în stăpânirea lui Zápolya, acesta obligându-se în schimb să-și cedeze stăpânirea Habsburgilor, după moartea sa. Este o rețetă mai veche, bazată pe lipsa de urmași, pe care Habsburgii au aplicat-o și regelui Matia Corvin (1458-1490). Împăratul Frederic al III-lea (1452-1493) “a purtat, ca și Matia, titlul de rege al Ungariei și urma să moștenească tronul acestei țări în caz că Matia murea fără urmași legitimi” ...

Chiar înainte de a muri, în 1540, lui Zápolya i se naște, însă, un fiu, în cetatea de scaun Buda, un bun motiv pentru anularea tratatului de la Oradea. Habsburgii se grăbesc însă să asedieze Buda, provocând intervenția promptă a lui Suleiman, care-i alungă pe austrieci și ocupă el cetatea de scaun a Ungariei. Ca pedeapsă pentru Tratatul de la Oradea, pe care Suleiman n-are cum să-l recunoască valabil, e înființat în 1541 Pașalâcul de Buda sau Budin cum îi spun turcii.

Ungaria “partidei naționale” a devenit, astfel, brusc mai mică...

(Va urma)

Lasă un comentariu