Un tânăr călătorea prin pustie atunci când a dat peste un izvor de apă rece și limpede precum cristalul. Apa era atât de dulce și de limpede, încât a decis să umple cu apa plosca sa din piele de cămilă pentru a-i duce învățătorului său, un bătrân înțelept dintr-un sat îndepărtat. După o călătorie de patru zile, tânărul a ajuns și i-a oferit apa bătrânului. Bătrânul, luând o gură de apă, a zâmbit cu căldură și i-a mulțumit fostului său ucenic, pentru apa dulce și răcoritoare. Tânărul s-a întors în satul său plin de bucurie în inimă pentru fapta pe care tocmai o făcuse. Mai târziu, bătrânul înțelept i-a permis unui alt ucenic să guste din apă. După o singură înghițitură acesta a scuipat-o imediat, spunându-i bătrânului cât de groaznică este. Se pare că apa acea cristalină și răcoritoare devenise stătută din cauza recipientului de piele vechi.
Ucenicul l-a provocat pe profesorul său, spunând:
- Învățătorule, apa este groaznică. De ce te-ai prefăcut că-ți place?
Învățătorul i-a răspuns:
- Tu ai gustat doar apa. Eu am gustat darul în sine. Apa a fost pur și simplu doar recipientul unui gest de bunătate și nimic altceva nu ar putea fi mai dulce!
