“Nu cei sănătoși au trebuință de doctor”

Distribuie pe:

Un om a fost crescut în ideea că nu merită să accepte decât ce are viața mai bun de oferit. Această optică l-a ajutat să aibă succes și să se îmbogățească, astfel încât a ajuns să își permită într-adevăr tot ce are viața mai bun de oferit. Într-o zi el s-a îmbolnăvit de amigdalită, o boală ușoară, care ar fi putut fi tratată cu ușurință de către orice chirurg calificat din regiunea sa. Convins însă de propria sa importanță și ghidat de obsesia sa că trebuie să își ofere tot ce are mai bun de oferit lumea medicală, el a început să colinde întreaga lume, pentru a găsi cel mai bun specialist în amigdalită.

De fiecare dată când îi era recomandat un chirurg competent, prin minte îi trecea ciudatul gând că undeva ar putea exista un specialist încă și mai competent decât el.

Între timp, starea i s-a agravat și infecția s-a răspândit atât de tare încât dacă nu s-ar fi operat pe loc, viața i-ar fi fost pusă în pericol. Când și-a pierdut cunoștința, s-a întâmplat să se afle într-un sat uitat de Dumnezeu, în care singurul om care a tăiat vreodată o ființă vie era măcelarul local.

De altfel, acesta era un măcelar excelent, dar nu mai văzuse până atunci cum arată amigdalele umane. De aceea, el a încercat să se consulte cu ceilalți săteni, dar nimeni nu a știut ce să-i spună. Până să ia el o decizie, omul care nu accepta decât ceea ce are viața mai bun de oferit a murit, din cauza hemoragiei.”

Sursa: Rugăciunea broaștei Anthony de Mell

Lasă un comentariu