MONOTEISMUL RELIGIOS, ÎNTRE MOZAISM, CREȘTINISM ȘI ISLAMISM (IV)

Distribuie pe:

Vom încheia aceste analogii ale religiei creștine cu celelalte religii monoteiste, prin paralela făcută între creștinism și islamism, între care există atât asemănări, cât și deosebiri. În ceea ce privește asemănările, atât pentru creștini, cât și pentru musulmani, Dumnezeu - Allah este Domnu și Stăpânul lumii, Cârmuitorul și Orânduitorul tuturor celor din lume, Făuritorul minunat și desăvârșit a tot ceea ce ne înconjoară. Dumnezeu este Stăpânul, iar noi, slujitorii Lui. Porunca Lui mai înaltă e lege, acesteia trebuie să ne plecăm și să ne supunem, fără a întreba și fără a cârti, după cum susține un exeget al religiei creștine. Asemenea îndemnuri sunt regăsite în ambele religii care îl consideră, deopotrivă, pe Dumnezeu și Allah, ca divinități unice supreme, drept spirite superioare în raport cu celelalte divinități, spirite care au întocmit planul divin după care se conduce întreaga lume văzută și nevăzută. În registrul asemănărilor mai trebuie consemnat caracterul lor monoteist și revelat. Islamul acceptă anumite porțiuni din Biblie, cum este Legea - Torah a evreilor și Evangheliile, dar respinge majoritatea Bibliei, ca fiind calomnioasă, contradictorie și neinspirată.

În ceea ce privește diferențele, care pun aceste două religii într-o poziție relativ conflictuală, acestea sunt radicale atât sub raport doctrinar, cât și sub raport ritualic-practic-comportamental. În primul rând, islamul respinge conceptul trinității și, implicit, natura divină-transcendentă a lui Iisus Hristos, considerându-l doar profet, fiindu-I recunoscută doar natura Sa imanentă, nu și pe cea transcendentă. După aceștia, numai Allah e Dumnezeu, cred musulmanii, atunci cum ar fi putut El avea un Fiu cu același statut transcendent!? Cu toate acestea, acești credincioși ai islamului nu resping întru totul creștinismul, între mohamedanism - islamism și creștinism existând un paralelism greu de insurmontat, ceea ce îi face pe mulți analiști să creadă că profetul Mahomed trebuia să cunoască unele din învățăturile creștine și anterior acestora, a religiei “fiilor lui Israil” - poporului iudaic, răspândiți în toate colțurile peninsulei arabice. După unii, aceștia ar fi fost gnosticii iudeo-creștini, cunoscuți sub numele de Alkesaiți, pe când alții resping o asemenea asociere. Oricum am crede, cert este că în Coran sunt întâlnite unele nume regăsite în Vechiul Testament, unul dintre acestea fiind Avraam, Hanif în limba arabă. Waraka, vărul soției lui Mohamed - Chadidja, care cunoștea cu certitudine Evanghelia evanghelistului și apostolului Ioan, a declarat că vede în persoana Profetului lor pe paracletul de care face mențiune Mântuitorul, spunând: “Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Azi se știe, fără niciun dubiu, că toate influențele de sursă iudaică, creștină, și din alte tradiții religioase, se regăsesc în învățăturile profetului, caracterul sincretic al acestei religii fiind pe deplin demonstrat, după cum asemenea influențe se regăsesc în toate marile religii, fiind greu de desprins originalul de copie. Mai degrabă, islamul susține că Iisus, deși născut din fecioară, a fost creat, asemenea lui Adam, din țărâna pământului, fiind doar un mesager al lui Allah. De asemenea, musulmanii mai cred că Iisus nu a murit pe cruce, prin urmare, ei neagă una dintre învățăturile de bază ale creștinismului, învierea Sa.

Sunt și alte deosebiri ce le situează pe o anumită poziție de superioritate privind adevărul deținut. Dacă recurgem la valoarea de adevăr din perspectivă logică, conform principiului terțiului exclus, numai una dintre aceste religii poate fi adevărată sau falsă și nu ambele deopotrivă. Această valoare de adevăr face ca Iisus, fie să fi fost Fiul Lui Dumnezeu, fie să fi fost cel mai mare profet, asemenea lui Mahomed, nu ambele calități, deopotrivă. O asemenea perspectivă logică poate opera și în ceea ce privește sursa care a stat la fundamentarea acestor două religii: fie Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, fie Coranul, ca revelație indirectă, prin intermediul unui mesager către profetul său Mahomed. Principiul logicii se poate aplica și în ceea ce privește modul de obținere a mântuirii: se dobândește, fie primindu-L

pe Isus Hristos ca Mântuitor, fie prin respectarea celor cinci stâlpi - norme religioase ale islamului. Diferențele și opoziția dintre cele două mari religii monoteiste conduc la separarea celor două religii în domenii cruciale, inducând consecințe negative în viața spirituală și social-politică, asupra cărora nu voi insista, ele fiind destul de evidente.

Concluzia logică desprinsă este că nu poate fi acceptată o relație de sinonimie între cele două divinități, mai precis, Allah nu este egal cu Dumnezeul creștinilor și al evreilor, și cu atât mai puțin Tatăl lui Iisus Hristos, el neavând un fiu ceresc, ci un profet căruia i s-a revelat Allah, asemenea patriarhilor și profeților israeliți. Astfel, a accepta natura divină a Fiului lui Dumnezeu, pentru musulmani este considerată o mare blasfemie, aceștia considerând ca unica divinitate doar pe Allah. Acest pretins postulat onto-teologic religios islamic rezultă și din exclamațiile ritualice ale musulmanilor: Allahu akbar, care se traduce prin Allah-Dumnezeu este mare! sau după unele traduceri, Dumnezeu este totdeauna Cel mai mare!; Allahu Akbbah, prin care este desemnat că Dumnezeu este mai mare decât orice divinitate și realitate, sau prin sintagma Allah la illah illa Allah, tradusă de arabi prin această expresie invocativă care desemnează în ultimă instanță faptul că nu există altă divinitate decât Allah, cu multiple atribute, pe care nu le voi prezenta. Asemenea sintagme invocative evidențiază faptul că Allah nu poate intra într-o relație personală și intimă cu o persoană inferioară, ca între un tată și un fiu, respingând afirmația și noțiunea de Fiu al lui Dumnezeu și pe cea de Tatăl nostru ceresc, ca teze - dogme fundamentale regăsite în creștinism, considerându-le blasfemiatoare, chiar dacă îi recunosc caracterul transcendent al lui Allah, nu însă și pe cea a Profetului Mahomed. Din această perspectivă se apropie mai mult de o altă religie mare a lumii, și anume de hinduism, iar în cadrul acesteia de brahmanism, unde Brahma este de origine transcendentă, fără a fi identificat și/sau asociat cu Dumnezeul unic și transcendent din religia creștină.

Nu vom insista asupra acestor religii sau orientări filosofice cu efect psihoterapeutic, prin practicile întreținute, ci vom sublinia superioritatea religiei creștine, bazate pe un Tată al Nostru, a tuturor și a unui Fiu trimis și jertfit pentru răscumpărarea noastră pentru păcatele săvârșite, și pentru mântuire, putând exclama și noi ca fii ai lui Dumnezeu: Avva! - Abba - în aramaică (cf. Romani 8:15), tradus prin Părinte! - Tată!, ceea ce nu pot face credincioșii din celelalte religii, precum noi cei care ne considerăm credincioși creștini, care, chiar dacă recunosc o asemenea divinitate unică, specific monoteismului religios, este diferită de Dumnezeul Treimic al religiei creștine, ca cea mai mare și importantă religie pentru omenire de pe întregul mapamond. Aceasta nu trebuie să conducă la intoleranță religioasă, ci în spiritul religiei creștine, trebuie să fim toleranți cu toate orientările religioase, evitând orice sursă de conflict interreligios, care nu de puține ori a devenit război, cu efecte ce contrazic rolul religiei și religiozității.

(SFÂRȘIT)

Lasă un comentariu