Secuii au aprins focul pentru autonomie

Distribuie pe:

Pe înălțimile de la marginea a 100 de localități din secuime au fost aprinse, duminică seara, focuri de veghe, comunitățile locale marcând în acest mod Ziua Autonomiei Ținutului Secuiesc. Evenimentul a fost inițiat, cu mai bine de o lună în urmă, de către Consiliul Național Secuiesc (CNS), printr-un apel lansat de președintele Balázs Izsák, potrivit căruia “tinerele generații trebuie să conștientizeze faptul că autodeterminarea secuilor este o cauză a întregii națiuni maghiare”, demersul constituind “un răspuns la provocări, indiferență și argumente false în problema autonomiei, dar și un exemplu de unitate și solidaritate”.

Potrivit organizatorilor, vremea caldă a făcut ca, duminică, 28 octombrie, locuitorii să participe în număr impresionant atât la rugăciunile pentru autonomie, cât și la aprinderea focurilor de veghe, în proclamația semnată de Balázs Izsák și citită cu acest prilej specificându-se că, dacă odinioară, focurile de avertizare semnalau secuilor pericolul unui atac armat iminent, acum ele reprezintă simbolul susținerii autonomiei.

“Atragem din nou atenția asupra pretenției noastre legitime și pașnice și, totodată, ne declarăm dorința de a obține autonomia în Ținutul Secuiesc. Semnalăm că nu vom renunța la legea statut care garantează cadrul legislativ pentru autonomie, respinsă pentru a treia oară în Parlamentul României. Vom continua acea luptă democratică prin care vom obține, pe drumul dialogului, cu folosirea tuturor mijloacelor pașnice, garanția libertății noastre. Întărim faptul că insistăm pentru hotarele noastre care să includă Secuimea formată din opt scaune și 149 de administrații locale”, se arată în proclamația dată publicității.

Potrivit documentului, citat de MTI, autonomia este definită ca “dorința de a prelua rezolvarea unei mari părți a problemelor de interes comun, în concordanță cu principiul subsidiarității”. Președintele CNS a participat duminică seara la aprinderea de lumânări lângă Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureș, mai notează sursa citată. 

Lasă un comentariu