Excelență, la Clinica de Urologie Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Destinul te aduce în fața unor situații ale vieții, pe care, dorești sau nu, trebuie să le accepți. Așa am ajuns la Clinica de Urologie din Târgu-Mureș, într-o duminică, la sfârșitul lunii septembrie.

Aici am găsit, la “Urgență”, o rezidentă, dr. Mateescu, și pe asistentul Claudiu, doi oameni deosebiți și cu bunăvoința de a-mi administra o sondă pentru a putea ieși din criza în care mă găseam. Deși eram sub supravegherea domnului dr. Nedelcu, la care îmi făceam periodic controalele, am fost nevoit să accept această situație, dl dr. fiind în concediu.

Ulterior, am ajuns sub îngrijirea și atenta preocupare a acestui renumit medic Nedelcu Sorin, prin caracterul și omenia lui cu un interes deosebit, blând și răbdător, mi-a făcut zilele mult mai frumoase și cu un optimism de bine sperând că voi reuși, deși am o vârstă destul de înaintată. Răbdarea de a se ocupa de mine, dar și de pacientul de alături, respectiv domnul Rusu Dumitru din Poiana Teiului, județul Neamț, ne-a umplut de optimism.

Nu doresc să minimalizez sau să exagerez acest aspect, dar am avut un termen de comparație foarte interesant, deoarece în același salon cu mine a fost internat și un italian, dar nu operat de domul dr. Nedelecu, ci de un alt medic, nu prin inserție ca mine, ci prin endoscopie. Deși cunoștea puțin limba română, totuși am putut să ne înțelegem, relatându-mi de ce a fost nevoit să vină la această clinică de Urologie din Târgu-Mureș pentru intervenție. Am aflat, uimit, că la Roma există un spital, dar pe departe ca acesta, deoarece lipsește personalul de specialitate, medici și infirmiere. Încercând și la spitalul din Milano, dar din aceleași motive s-a hotărât să vină și să fie operat la Clinica de Urologie din Târgu-Mureș.

Fiind în același salon cu acest pacient, mi-a spus că a ales această soluție și este foarte mulțumit de această alegere.

Revenind la situația mea, după ce domnul dr. Nedelcu mi-a spus că trebuie să fiu operat prin

inserție, a urmat ca în data de 24 septembrie să fiu programat pentru această intervenție. În ziua respectivă, la ora 8 am făcut cunoștință cu grupul operator al domnului dr. Nedelcu. Primul cu care am intrat în dialog a fost domul dr. Sandu Bogdan, medic primar anestezist, un om deosebit, care mi-a explicat ce înseamnă anestezia, că voi fi anesteziat fără a fi adormit.

Nu pot uita o altă persoană a acestui grup. Chipul blând și vocea caldă a doamnei Bădău, căreia îi mulțumesc din suflet pentru modul cum s-a comportat cu mine în acele clipe de suferință.

Alături de domnul dr. Nedelcu s-a aflat încă un grup de medici: dr. Sandu, dr. Bălan, dr. Ghirca, toți aceștia lucrând în sincronizare cu domnul dr. Nedelcu, în mod profesionist și conștiincios.

Rămân recunoscător acestor oameni pentru totdeauna, amintindu-mi de ei mereu.

După 3 săptămâni de la intervenție sunt bucuros că starea mea este normală.

Mă bucur că în spital, în perioada acestei operații, am avut un domeniu de comparație cu spitalele redate de italian, care mi-a scos în evidență ce Clinică de urologie minunată avem noi, în Târgu-Mureș. Aceleași aprecieri le-au făcut și alți pacienți din diferite zone ale țării: Baia Mare, Izvorul Mureșului, Covasna etc.

Cu mult respect și onoare pentru acest grup operator, cu mulțumirile noastre din tot sufletul, dorindu-le mult succes și sănătate pentru binele pacienților.

Lasă un comentariu