În sfârșit, începem să ne reindustrializăm! TAGRO, primul tractor agricol românesc

Distribuie pe:

Primul tractor românesc, TAGRO, este un tractor conceput și realizat pe platforma IRUM Reghin.

Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere - IFOR - care funcționează la Reghin, Transilvania.

Acest centru a fost înființat de grupul de firme MAVIPROD, în incinta fabricii IRUM și a presupus o investiție de 2,65 milioane de euro, reunind aproximativ 50 de ingineri români.

Investiția în concretizarea proiectului TAGRO a însemnat alți 4.000.000 de euro puși la dispoziție de grupul MAVIPROD, acționarul IRUM. TAGRO este primul tractor agricol românesc produs după o pauză de 10 ani.

Acest tractor este destinat cu precădere fermelor mici și mijlocii și va fi vândut atât pe piața internă, cât și pe cele externe. TAGRO va avea toate dotările necesare unui tractor modern, inclusiv comenzi prin radio și aer condiționat. Înainte de lansare, tractorul a fost testat în România și în Italia, iar până la finalul acestui an se va finaliza procesul de omologare în cadrul Registrul Auto Român București.

Prețul de pornire pentru un astfel de tractor agricol va fi de 34.500 de euro. Producția în serie va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse și vândute 200 de tractoare, în 2020 va fi depășit pragul de 300 de tractoare TAGRO, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare TAGRO.

Primul tractor agricol românesc este un dar pe care IRUM îl face României în Anul Centenarului Marii Uniri. Însă, 2018 este și anul în care se împlinesc 65 de ani de la fondarea IRUM și 25 de ani de la fondarea grupului MAVIPROD, acționarul majoritar al fabricii de tractoare din Reghin.

Fabrica IRUM a fost fondată în anul 1953, pentru a repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. În anul 1969, la IRUM a început producția de tractoare articulate forestiere. În anul 1993, familia Oltean, a fondat grupul MAVIPROD. Administrat cu inteligență, acest grup a fost capabil să cumpere, în anul 1996, pachetul majoritar de acțiuni de la IRUM Reghin. Această tranzacție a însemnat salvarea de la faliment a fabricii din Reghin. După ani de modernizare, IRUM Reghin a intrat, în anul 2007, într-un parteneriat cu Uzinele Tractorul din Brașov pentru a produce împreună un tractor agricol românesc, însă falimentul uzinei brașovene a pus capăt acestui proiect.

Însă, în anul 2010, IRUM Reghin a început producția de tractoare agricole în parteneriat cu Uzinele Belarus. Treptat, producția a crescut, iar în prezent IRUM Reghin vinde anual câte 500 de tractoare pe piața românească. Acest lucru înseamnă 20 la sută dintr-o piață în care sunt vândute anual 2.500 de tractoare noi.

Un alt punct de cotitură în evoluția fabricii de tractoare a fost reprezentat de deschiderea Centrului de Cercetare și Dezvoltare IFOR, în anul 2015. Astfel, la capătul a trei ani de eforturi susținute, echipa Centrului a reușit să producă cel mai spectaculos rod al unei tradiții de 65 de ani: TAGRO.

“Am urmărit dezvoltarea unui produs care să fie destinat fermierilor mici și medii, dar și fermierilor mari care folosesc și acest tip de tractoare pentru diferite activități unde nu se pretează tractoarele cu o putere mai mare. Focusul numărul unu a fost crearea unui tractor care să aibă un raport calitate/preț competitiv și care să poată fi exportat cu brio, oriunde în lume. În ceea ce privește designul acestui tractor, s-a urmărit crearea unei identități vizuale unice și proprii, care să fie cel puțin la nivelul oricărui mare producător mondial și să reprezinte fundația viitoarelor dezvoltări IRUM, în gama agricolă. Astfel, am ținut cont de aspecte legate de confort și dimensiuni, dorindu-ne să păstram același logo, aceeași linie tradițională a tractoarelor noastre. Un accent important s-a pus și pe partea de ergonomie și siguranță a utilizatorului final, elemente care putem spune cu mândrie că sunt la cele mai înalte standarde”, spune Mircea Oltean, CEO-ul IRUM Reghin.

IRUM Reghin a fost fondată în anul 1953 cu scopul de a produce, întreține și repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. Experiența acumulată în acest domeniu a reprezentat premisa pentru dezvoltarea și maturizarea proiectului primului tractor agricol românesc.

În prezent, IRUM are aproape 500 de angajați, iar cifra de afaceri pe anul 2017, la nivelul grupului MAVIPROD din care face parte și IRUM, este de 40 milioane de euro.

 

Lasă un comentariu