Aflăm din surse mass-media, uneori, fie că urșii au ieșit la plimbare prin localități, fie că își servesc meniul din containerele de gunoi, fie că i-a atacat și rănit pe oameni ori animale din gospodării. Nu doar urșii plonjează în containerele de gunoi, ci și oamenii, așa că nu-i vom ridiculiza pe urși.
Iată câteva motive pentru care am avut o convorbire cu domnul Emil Pompei Muică, directorul AJVPS Mureș.
- Care este situația fondului de vânătoare la ora actuală?
- Dacă analizăm situația cu obiectivitate și verificăm, nu lipsește niciun urs de pe așa-zisele fonduri brăcuite prin exploatări forestiere nesăbuite, printr-un deranj exagerat. Sunt acolo urșii. Extinderea ariei lor s-a întâmplat tocmai datorită protejării lor. Este foarte greu să găsești ursul păcătos, fiindcă trebuie să dai socoteală. Fiecare urs trebuie să aibă un dosar. Acel dosar se verifică și după ce ai recoltat (precizăm, este expresia utilizată în limbaj vânătoresc) ursul. Este foarte greu în condițiile actuale. Densitatea acestei specii a crescut. Au fost condiții optime create prin vegetație abundentă, hrană suficientă, au apărut și asociațiile agricole, fermele, care, din nou lucrează pe suprafețe mari. Acolo vin ei, au liniște, hrană, apă și stau până când se recoltează culturile. Se întâmplă și modificări genetice. S-a ajuns să fie văzută o ursoaică chiar și cu șase pui. De vreme ce au hrană abundentă și femelele se dezvoltă mai bine. Chiar dacă au numai doi sâni, iată, fată chiar și patru sau șase pui. În consecință, densitatea urșilor a crescut. N-au plecat din locurile lor, de unde este casa lor, în munți, iar urșii există acolo și sunt la fel de mulți ca și în vremurile anterioare, indiferent că au sau nu parte de liniște. Muncitorii care lucrează în păduri, se duc la cabana lor și văd cum traversează animalele drumul. S-au obișnuit și cu acest fenomen de deranj general în munți și nu numai acolo.
- De ce unii urși îi atacă pe oameni?
- Ursul, în mod normal, nu-l atacă pe om. Dar sunt și situații limită. Se întâmplă o întâlnire neașteptată de ambele părți și în acest caz este vorba despre reflexul de autoapărare. Caută să se apere, fiind surprins de om. Omul este dușmanul lui. Ursul știe că nimeni în afară de om nu poate să-i cauzeze rău. Ursul e regele pădurilor, aici, la noi în țară. Cei care umblă prin păduri, știu că sunt zeci, sute de întâlniri ale omului cu ursul și nu se întâmplă nimic. Dar dacă oamenii din dorința aventurii se încumetă în zonele greu accesibile, acolo urșii pot fi surprinși și deranjați. Mai este o situație, când ursoaica este însoțită de pui. Ursoaica sesizează pericolul și caută să se retragă, fuge. Este suficient să răcnească unul dintre pui, fiindcă în mod automat se întoarce, tot pentru a-și apăra puii. În acea situație, îl vede pe om, știe că de acolo vine pericolul și sare direct pe el. Dintr-o astfel de confruntare întotdeauna iese mai bine ursul, iar omul, cel puțin rănit, poate chiar omorât. O altă situație poate fi atunci când se vânează la o partidă de vânătoare. Dacă este rănit și mai are putere, va ataca, tot din instinc-tul de autoapărare și își face singur dreptate. Cam acestea sunt situații care se întâmplă frecvent. Alte situații sunt de element surpriză. De exemplu, cineva se duce să arunce gunoiul în tomberon, iar ursul se află în tomberon. Se sperie și ursul, sare din tomberon și își face loc să fugă. În aceste cazuri îl poate lovi pe om, îl zgârie. Acum, având în vedere frecvența mare a acestor incidente, se datorează tot densității mari al lor. Situația ar fi trebuit bine gândită, atunci când s-a semnat aderarea la convenție, care, ulterior ne-a obligat să ne modificăm legea. Am modificat legea, am introdus specia urs în anexa nr. 1 cu speciile strict protejate. De acum este lege și ea trebuie respectată. Măsurile care au fost stabilite, unele de natură ISU, intervin cei de acolo, înarmați cu armele lor, dar aici este o situație limită și are dreptul să răpună animalul, fără demersurile tipice, scrise în legea noastră a vânătorii. Dar procentul de a ajunge în timp util la fața locului poate fi de un caz din 10.000. Un caz, cum ar fi, când ursul intră în gospodăria omului să ucidă animalele și îl surprinde pe om. Dacă apare imediat persoana autorizată să poarte armă și să facă uz de ea, o poate face. Cu armele de vânătoare, vânătorii pot acționa numai în baza unor demersuri. Atunci când am aderat la convenție și am modificat legea, am urmat exemplul unor țări, care, într-adevăr protejează animalele sălbatice, dar ei le au numai în grădina zoologică. Pe ici-colo mai apare câte un animal, rătăcit cine știe el de unde, din care țări a traversat granițele și pot spune că au și ei animale sălbatice. Dar, la vremea respectivă, după ei ne-am orientat. A fost o voință, au mers specialiști de la instituțiile abilitate de la noi, au aderat, au semnat. La fel s-ar putea face tot din partea acestor instituții ale statului, mă refer la Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor. Au specialiști și la Institutul de Cercetări și Amenajări Forestiere. Așa cum s-au dus atunci la Berna, la fel ar putea să se ducă și acum, la forurile internaționale europene și să prezinte situația reală din țara noastră, care a cam luat-o razna, fiindcă nu mai putem stăpâni animalele care s-au înmulțit.
Este un mare păcat să dispui de o astfel de bogăție și să te uiți cum zilnic se adună de pe drumuri, de pe liniile ferate, animale lovite și ucise de mașini și trenuri. Acesta este fenomenul și adevărul. Aici ar trebui gândit fenomenul gospodărește. Trebuie găsită o modalitate de rezolvare, fiindcă, la urma-urmei, fondul de animale sălbatice este o avuție națională. Ce-i drept, animalul sălbatic este frumos, iubit de copii și adulți, dar dacă este vorba de bogăția țării, ar trebui s-o gospodărim ca atare. Dacă nu suntem noi pe fază să rezolvăm această problemă, probabil, prin niște ONG-uri, se va crea un culoar prin care străinii vor valorifica această avuție națională. Instituțiile noastre trebuie să facă demersuri pentru a face o reglementare potrivită pentru a ieși din impas. Legea acum interzice vânătoarea urșilor.
- Ce animale pot fi vânate la ședințele de vânătoare și care sunt interzise?
- Avem specii admise și interzise la vânat, cuprinse în anexa 2 a legii. Este o listă lungă de animale care pot fi vânate după un calendar. Pentru vânătoare se scoate autorizație pentru fiecare specie în parte. Dacă astăzi se poate vâna la trei specii, pe acea autorizație pot fi trecute trei specii și este obligatoriu să se respecte cota alocată pentru sezonul în curs. Spre exemplu, dacă am 5 iepuri, 5 fazani și 10 potârnichi, pot autoriza vânatul până la cota respectivă. La următoarea autorizare se va acorda autorizare numai pentru diferență.
- În caz că vânătorul aflat la o ședință de vânătoare dă peste un animal pentru care nu are autorizație, îl poate vâna?
- Numai dacă are autorizație. Arma de vânătoare se folosește numai cu autorizație. Cel care are armă, are permis de port armă, permis de vânătoare, autorizația de recoltare a speciei respective și asigurarea pentru accidente, obligatorie.
Notă: România ca semnatară a Convenției de la Berna a promulgat Legea nr. 13/1993 pentru ratificarea Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, Berna și a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, și-a asumat rolul de a susține eforturile internaționale privind conservarea ursului brun. În acest sens, în Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, nr. 407/2006, specia a fost inclusă în anexa II și anume, specii strict protejate, iar prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, act ce transpune prevederile Directivei Habitate, specia a fost declarată, de asemenea, ca specie protejată, fiind inclusă în anexa 4A ca specie ce necesită o protecție strictă. Premisa recomandată pentru un management eficient al ursului este acceptarea de către public a măsurilor de management și a politicilor naționale în domeniu (Greve, 2008).
Conform evaluărilor oficiale ale Comisiei Europene, statutul de conservare al ursului brun în Carpați este de specie vulnerabilă, statut stabilit în principal degradării continue a habitatului datorită dezvoltării socio-economice din România (Linnell, Salvatori &. Boitani, 2008).
