PROGRAMUL RABLA 2018

Distribuie pe:

La nivel național, în Programul Rabla, au fost acceptate 265 de noi dosare pentru persoane juridice și, din acestea, 26 în cadrul extensiei Rabla Plus. În Programul Rabla din această toamnă, se vor da mai multe tichete și ar putea fi ultima dată când se acceptă rable fără ITP. La o mașină mai veche de 8 ani, se acordă un voucher de 6.500 lei, la care se adaugă o bonificație de aproape 2.700 lei, în caz că se cumpără o mașină care poluează mai puțin. Nu toate mașinile care sunt mai noi, pot fi acceptate în program, ci doar cele care au 145 grame CO2 pe kilometru. Pentru mașinile electrice, plug-in și hybrid, reducerea este de 10.000 euro și cei care casează o mașină mai veche, pot obține o reducere de până la 11.400 euro. Potrivit Proiectului de Ordin al Ministerului Mediului privind modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017 - 2019, document de curând pus în dezbatere, vor putea fi casate doar mașinile cu ITP valabil, aflate în circulație. Proiectul de ordin, privind modificările la programul Rabla, nu se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de ministrul Mediului și publicat în Monitorul Oficial. Firmele care primesc compensația, prin programul Rabla, vor fi monitorizate și obligate să înmatriculeze mașinile noi, pe numele beneficiarului, altfel riscă să piardă ajutorul acordat.

 

Lasă un comentariu