Luduș - Peste 1.200 de oi vor fi sacrificate

Distribuie pe:

Peste 1.200 de ovine, de la două ferme din Luduș, vor fi sacrificate, după ce s-a confirmat contaminarea cu scrapie la trei oi, a anunțat, ieri, șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș, Kincses Sandor, în ședința Colegiului Prefectural de vineri, 2 noiembrie.

“Momentan, avem declarate două focare noi, în localitatea Luduș, care au fost confirmate în cursul acestei săptămâni. Sunt două exploatații cu un număr total de 1.250 de ovine, dintre care au fost trei probe pozitive. Animalele au fost evaluate și, în cursul săptămânii viitoare, urmează sacrificarea tuturor efectivelor. Acestea se reexaminează, care sunt pozitive se elimină prin incinerare, restul se pot da în consum, fără restricții. Există două variante, fie genotiparea, care este o procedură mult mai de durată, fie sacrificarea. Este opțiunea proprietarilor, fiindcă restricțiile se ridică mult mai repede”, a declarat Kincses Sandor.

Potrivit șefului SDVSA Mureș, în acest an a mai fost confirmat un focar de scrapie la Sovata, unde au fost sacrificate aproximativ 2.000 de animale, după ce s-a semnalat un caz pozitiv.

“Boala se propagă direct prin neecarisarea ovinelor moarte. Contaminarea se face de la animalele moarte, prin intermediul oilor, câinilor etc. Toți proprietarii de ovine au obligația de a anunța moartea animalelor și toate ovinele moarte, peste 18 luni, sunt aduse la laborator și examinate”, a mai precizat Kincses Sandor.

Menționăm că unul din subiectele abordate la ședința Colegiului Prefectural a fost legat de necesitatea găsirii unei soluții pentru amenajarea, la nivelul județului, a unui incinerator pentru animalele moarte/sacrificate, pentru a preveni apariția unor focare de infecții.

Lasă un comentariu