“Străini și băștinași pe acest pământ...”

Distribuie pe:

De dimineața până seara, centrul municipiului Târgu-Mureș este plin cu trecători. Cu treabă sau fără o treabă concretă, furnicarul uman pestriț este într-o continuă mișcare. La trecerile de pietoni, lumea se oprește pentru câteva minute și așteaptă schimbarea culorii semaforului. Mă uit cu interes la doi bătrâni, bărbat și femeie, precis au trecut demult de optzeci de ani, cum se țin de mână, fericiți că încă mai sunt împreună. Precis, de-a lungul vieții, s-au îngăduit unul pe altul, și în momentul, inevitabil de altfel, când unul va rămâne singur, șocul va fi extrem de puternic. Nici florile, vorbele de încurajare, paharul cu apă, amintirile frumoase, fiindcă cele urâte s-au uitat, nu țin locul acestei strângeri de mână, la o trecere pentru pietoni. Atunci, la marea trecere, dintre viața de aici și viața de dincolo, te copleșește singurătatea și spaima că, într-o bună zi, cel rămas va trece singur la semaforul dintre viață și moarte.

Dincolo, în parcul central, în Piața Trandafirilor, o mulțime de ghivece cu flori multicolore, așternute direct pe jos, pe asfalt, așteaptă să fie cumpărate și duse, în semn de omagiu, la mormântul celor dragi. Sunt crizanteme, florile morților, de diferite soiuri și culori, de la cele cu flori mari globuloase, până la cele cu flori mai mărunte. Au un miros specific, cineva îmi spunea că miros a mort.

În prima sâmbătă din noiembrie, în Bisericile Ortodoxe Române se oficiază parastase pentru morți. Greco-catolicii îi cinstesc pe cei trecuți la cele veșnice, la 1 noiembrie. Sâmbătă, 3 noiembrie, în toate parohiile ortodoxe din România, creștinii ies la cimitir, potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod BOR. Preoții oficiază slujba de parastas pentru pomenirea morților, se aprind lumânări la morminte, se dau pomeni pentru odihna sufletelor celor dragi, se depun flori la morminte. În unele zone se fac mese în cinstea și pomenirea morților. Acestea sunt vestigii ale vechilor agape sau mese frățești, obicei amintit în vechile rânduieli bisericești. “Noi îi poftim pe cei săraci și pe nevoiași la ospăț, pentru ca, astfel, serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasmă bine plăcută lui Dumnezeu” (Tâlcuire la cartea lui Iov, atribuită lui Origen, cart. III). Tot pomană se numește și orice faptă de milostenie făcută pentru pomenirea și folosul morților, ca de pildă hainele sau lucrurile care se dau săracilor, binecuvântate de preot într-o molitvă specială.

De reținut că, parastasele sunt slujbe prescurtate ale slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare și iertare, rostite de preot la sfârșitul slujbei, urmate, ca și la înmormântare, de “Veșnica pomenire”. De regulă, se săvârșește în biserică, după Liturghie, iar când este cu putință, și în cimitir, la mormânt. La parastas se aduc, întru pomenirea celui răposat, colivă, pâine și vin, în niciun caz țuică sau alte băuturi alcoolice.

În afară de pomenirile făcute de rudele și urmașii răposatului, la soroacele stabilite de sfinții părinți, Biserica Ortodoxă face pomenirea morților și se roagă pentru ei, zilnic, la Litie, Miezonoptică, mai ales la Liturghie. Pomenirea se face la proscomidie, la ieșirea cu cinstitele Daruri și după sfințirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii și morți, când preotul pomenește în taină pe toți răposații, cu rugăciunea “Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei de veci și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale”. Nimic altceva nu este de folos pentru cei adormiți, decât a aduce pentru dânșii. Jertfa cea fără de sânge sau a fi pomeniți în timpul săvârșirii ei. În afară de pomenirea zilnică a celor răposați, Biserica are, în cursul anului bisericesc, și zile anume orânduite sau închinate pomenirii generale a tuturor celor răposați, din toate vremurile și din toate locurile. Cum, de altfel, se va proceda și astăzi, 3 noiembrie, în amintirea celor dragi care au trecut din această viață, în viața de dincolo, în veșnicie. Avem, noi, românii, un cult emoționant, plin de emoții, pentru neuitarea celor dragi, dovadă numărul mare de credincioși, unii dintre ei n-au fost tot anul prezenți la o slujbă, în biserică, dar de data aceasta, cu o floare în mână și cu o lumânare și-au adus aminte că toți suntem trecători pe acest pământ...

Lasă un comentariu