Zi plină la Prefectura Mureș - Starea tehnică și funcțională a construcțiilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor

Distribuie pe:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a întrunit ieri, la sediul Instituției Prefectului - Județul Mureș, pentru o analiză a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor.

În cadrul discuțiilor, prefectul Mircea Dușa, președinte al CJSU, a insistat asupra importanței finalizării, de urgență, a lucrărilor, mai ales acolo unde s-au alocat fondurile necesare.

“În această dimineață mi-au fost prezentate rezultatele controlului asupra stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, dar și stadiul realizării investițiilor pe aceste lucrări. Am aprobat aceste procese verbale și măsurile pentru cheltuirea banilor care sunt alocați în acest an, pentru finalizarea acestor lucrări și, mai ales, a banilor aprobați prin Hotărâre de Guvern, în urma dezastrelor din cursul acestei veri. Aici vorbim despre pârâul Valea Cărbunarilor, de la Vânători și comuna Lunca Bradului, care a și obținut autorizația pentru demararea lucrărilor.”, a precizat prefectul, care a dispus, totodată, informarea primăriilor în vederea introducerii în PUZ-uri și PUG-uri a hărților de inundații, astfel încât, în zonele inundabile să nu se mai elibereze autorizații de construcție.

Lasă un comentariu