Încă un spectacol care confirmă afirmația! Cel pe care îl cunoaștem mulți de când eram mici, de la Teatrul de păpuși, zis și Tata Rudy, a invitat publicul la UAT, cu intrare liberă, la un spectacol de art-terapie cu acest titlu, la care au plâns și spectatorii, nu doar actorii. El mărturisește că a făcut-o din dorința de a crea modele cu care te recunoști și te contopești, citez, personaje din propria-ți ființă și “De ce?”- uri ale propriei conștiințe.
Un adevărat experiment de auto-terapie prin teatru. Despre “De ce?”, Tata Rudy a ales cuvintele unei spectatoare, Carmina Cotfas, pentru a spune că este o frântură de viață care îți ridică realitatea în cap și dărâmă de pe soclu fițele. O poveste despre speranțe, vise, tinerețe versus maturitatea înțeleaptă a unui părinte pisălog, frustrat de condiția handicapatului ce l-a ținut într-un scaun cu rotile, forțat să depindă de fiul lui. De ce? O întrebare la fel de grea ca și tăcerea în fața morții, cutremurătoare prin lipsa abisală a răspunsurilor.
Doi oameni minunați au reușit să lase în muțenie și lacrimi o sală plină. Un tânăr, George Hădărig, a cărui poveste de viață cu vise, speranțe, îți înnoadă lacrimile în barbă. Excepțional! Un părinte, Tata Rudy Moca, al cărui talent uriaș deschide ochii tuturor și îi îndreaptă spre poziția de părinte de fii. Minunat!
“Aplauzele în picioare sunt prea puțin față de cadoul imens pe care l-am primit, vă mulțumesc pentru lecția de viață, jos pălăria”, spune frumoasa spectatoare.
În ceea ce mă privește, m-au impresionat, ca și pe profesoara Cristinela Olăreanu, interpretările amândurora, George Hădărig având meritul unor calități dansante deosebite, tânărul care se consideră neînțeles de tatăl său câștigând marea Cupă a unui concurs internațional, în care a învins sute de participanți. Nedumerit că tatăl lui nu răspunde când se anunță marea veste, își dă seama că acesta a murit. Durerea e cu atât mai mare pentru cei care au trăit pe pielea lor acest moment.
Acesta e realmente un experiment de art-terapie, fiindcă e un spectacol psihologic mai mult axat pe sentimentele tatălui și fiului, care a jucat cu numele lui real de student. Rudy Moca e un mare actor, iar eu am descoperit aceasta abia acum. Om de presă demult, activând pe toate palierele ei, numindu-mă colega lui, fapt pentru care mă simt onorată, a reușit să dea din nou credit scenei pe care s-a jucat spectacolul, la Universitatea de Arte, deși a creat spectacolul în privat, alegând foarte bine principala instituție culturală din oraș. Încă un succes adăugat la marea listă de reușite a Universității pe care am absolvit-o! Pe scurt, incredibil de bun spectacol, ca și interpretările, muzica, dominând din nou mișcarea și... sportul!
