HANDBALUL MUREȘEAN ARE VIITOR! ȘASE SPORTIVE TÂRGUMUREȘENE CONVOCATE DE CĂTRE FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE HANDBAL

Distribuie pe:

În perioada 9-11.11.2018, la Baia Mare, Federația Română de Handbal va organiza un trial care le va aduce împreună pe cele mai promițătoare sportive născute în anii 2004 și 2005 în vederea alcătuirii Lotului Național de Cadete al României. ACS Pegasus Târgu-Mureș are 6 sportive convocate la această acțiune, parcursul bun al junioarelor 3 din acest an competițional, în care au fost învinse pe teren o singură dată și atunci suferind de probleme mari de efectiv, 4 dintre jucătoarele de bază nefiind apte de joc, nu a trecut neobservat. Așadar, Anita Moldovan, Diana Neagu, Alexandra Pop, Daria German, Selena Stavariu și Alexandra Pasc vor reprezenta comunitatea noastră la această acțiune la nivel național, continuând de altfel seria de convocări după ce în luna decembrie 2017 fetele noastre au participat la o acțiune identică organizată la Râmnicu Vâlcea. Mulțumim FRH pentru această oportunitate și pentru recunoașterea potențialului acestor minunați copii!

Handbalul mureșean are viitor!!!

Lasă un comentariu