Albert Francois Camus (n.7 nov.1913 - d.4 ian.1960)

Distribuie pe:

“Nu vreau să fiu geniu, am destule probleme încercând să fiu om.”;

“Îți spun un secret, dragul meu: Nu aștepta judecata de apoi, ea are loc în fiecare zi”.

Astăzi, 7 noiembrie 2018, se împlinesc 105 ani de la nașterea acestui romancier și dramaturg de mare talent, inclusiv gânditor profund. Aparent, doar un umil condeier și filozof algerian de limbă franceză. Sau, mai exact, un francez născut în Algeria-Nord Africană. Prin urmare, purta o fizionomie ciocolatie a chipului său plăcut de privit și de fotografiat, fiu al unei familii extrem de sărace. În consecință, simt nevoia să îl previn pe cititorul acestor rânduri că, în ceea ce urmează, va pricepe și de ce, dar și pentru ce toate aceste întâmplări la un loc aveau să fie suficiente motive pentru ca membrii juriului internațional să-i fi conferit în 1958, la vârsta lui de atunci, de nici 45 de ani, prestigioasa distincție de Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Luați aminte și țineți minte ce spunea Camus despre el, atunci când nici nu visa la laurii înalți ai răsplătirii muncii și talentului său literar. Așadar, fragmente de gânduri cuvântate cu o dezarmantă și pilduitoare modestie și sinceritate omenească. În primul și în primul rând spune că: 1. - “Prefer să-mi trăiesc viața crezând că Dumnezeu există și când mor să aflu că de fapt nu există”; 2. - “Nu vei fi niciodată fericit dacă încerci să afli în ce constă fericirea”; 3. - “Omul este întotdeauna pradă propriilor sale adevăruri”; 4. - “Viața este scurtă și dacă pierdem timpul, este un păcat”; 5. - “Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit”; 6. - “Omul este singurul animal care refuză să fie ce este”; 7. - “Fără muncă, întreaga viață putrezește”; 8. - “Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu te duc unde trebuie”; 9. - “Nu păși în fața mea, aș putea să nu te urmez”; 10. - “Pășește alături de mine și fii prietenul meu”; 11. - “Important nu este să te vindeci, ci să trăiești cu bolile pe care le ai”; 12. - “Prostia are talentul de a fi insistentă”; 13. - “Dacă un stăpân nu se poate lipsi de sclavul său, care dintre cei doi este om liber?”; 14. - “Succesul nu e greu de obținut. Greutatea este să-l meriți”;15. - “Să dăruiești totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată: asta înseamnă să iubești”; 16. - “Există femei cărora nu le place să facă să sufere mai mulți bărbați în același timp, așa că preferă să se dedice unuia singur: acestea sunt femeile fidele”; 17. - “Nu cred că există o lume în care trebuie «să dăm socoteală». Dar oricum avem de dat socoteală pe lumea asta tuturor pe care îi iubim”; 18. - “Există un timp când trebuie să depui mărturie despre ceea ce ai trăit și lăsat din viață”...

Despre opera sa, în arta scrisului și a gândirii filozofice, el spunea că este o confesiune personală, aducând ca argumente stilul narativ și tematica din ale sale romane: “Ciuma”, “Căderea” și “Străinul”, precum și din piesele de teatru: “Neînțelegerea”, “Cei drepți” și “Caligula”.

 

Lasă un comentariu