Înfăptuirea idealului național, de Unire a Transilvaniei cu patria mamă, a produs și în domeniul culturii transformări și înnoiri. Asemenea transformări se înregistrează și în Reghin.
În ceea ce privește învățământul reghinean, la începutul anului 1919, autoritățile românești au preluat toate școlile de stat cu întregul lor inventar. Cadrele didactice neromâne au depus jurământul de credință statului român. A început o nouă organizare a învățământului. Învățământul în limba română a fost introdus pentru elevii români, elevii naționalităților conlocuitoare urmau să fie instruiți în limba lor maternă. O deosebită atenție s-a acordat, de către noile autorități, școlilor românești, care, în condițiile Austro-Ungariei, a politicii de maghiarizare forțată, au lipsit aproape cu totul, în majoritatea orașelor din Transilvania, sau și-au desfășurat activitatea în condiții deosebit de grele. În Reghin își continuau activitatea toate școlile existente anterior și s-au înființat noi școli, în primul rând de grad mediu. Învățământul preșcolar cunoaște o nouă dezvoltare. Își continua activitatea grădinița evanghelică. În 1920, se înființează o grădiniță românească, care va funcționa până la Diktatul de la Viena. În 1936, ia ființă o grădiniță în Iernuțeni, iar în 1937 în Apalina.
În 1919, statul preia școala civilă de băieți (înființată în 1918) pe care, în 1920, o transformă în primul liceu românesc din oraș, moment cultural de mare însemnătate în viața Reghinului și a împrejurimilor. Liceul își ține cursurile într-un local necorespunzător. Cu toate acestea, el este frecventat de un număr tot mai mare de elevi (în 1920 de 113 elevi, iar în 1923 de 210 elevi). În urma intervențiilor unor mari personalități din această parte a țării, ca Simion Mândrescu, în 1922 se autorizează funcționarea cursului superior al liceului, dar datorită marilor greutăți, mai ales în domeniul cadrelor și a lipsei spațiului corespunzător, școala va funcționa din nou, începând cu anul 1924, numai cu clase de gimnaziu, în clădirea fostului tribunal.
În 1927, începe construirea, prin efortul maselor românești și a contribuției primăriei, a unui edificiu școlar ce se va termina în 1930 (mai târziu a fost internat al Liceului industrial nr. 2). Noul local va avea, pe lângă săli de clase, și un laborator și un muzeu de științele naturii. Școala a primit atunci denumirea de Liceul “PETRU MAIOR”. Între anii 1930-1940 a funcționat cu 6-10 cadre didactice. Din august 1940 până în decembrie 1944, localul școlii a fost ocupat de școala confesională romano-catolică, liceul românesc neputându-și continua activitatea, datorită politicii naționaliste a autorităților maghiare.
O parte din copiii naționalităților conlocuitoare s-au orientat spre școlile românești, majoritatea însă le-au frecventat în continuare pe cele confesionale, evanghelice, reformate sau romano-catolice. Va continua să funcționeze școala elementară evanghelică, gimnaziul evanghelic de băieți și gimnaziul evanghelic de fete, pe lângă care vor funcționa și diferite cursuri. Începând din 1929, cele două gimnazii evanghelice se vor contopi într-un gimnaziu mixt, sub conducerea directorului Gustav Kinn, autorul mai multor articole și referate științifice. Din 1931, gimnaziul va fi condus de profesorul Traugott Schwab, cercetător de seamă al vieții economico-sociale a orașului. În cadrul bisericii reformate, își continuă activitatea școala de pe strada Anton Pan, funcționând cu șapte clase și 3-4 învățători, iar în cadrul bisericii romano-catolice, școala de lângă biserică, tot cu șapte clase. La solicitarea populației maghiare din oraș, aceasta neavând învățământ secundar, în 1918, statul înființează aici un gimnaziu maghiar de stat, cu patru clase, care va funcționa într-o clădire închiriată. În 1919, școala este preluată de statul român, gimnaziul maghiar va funcționa în cadrul comunității romano-catolice.
În Reghin sat, își continuă activitatea școala reformată cu șapte clase, precum și școala primară de stat, aceasta având o secție în limba română și una în limba maghiară, cu câte patru cadre didactice.
În Apalina, fosta școală greco-catolică va deveni școală de stat. În anii 1927-1928, școala va primi un nou local, asigurându-se condiții normale de desfășurare a procesului instructiv-educativ. Își va continua activitatea, școala romano-catolică și cea reformată.
În Ierbuș, fosta școală de stat este preluată de statul român și va deveni o școală cu limba de predare română. Localul nou al școlii a fost construit de stat, cu sprijinul populației locale, în 1928.
În Iernuțeni, școala greco-catolică devine o școală de stat cu patru clase, având în medie 45-50 elevi, iar școala reformată își continuă activitatea în cadrul comunității respective. Școala primară de stat, în 1929, primește o nouă clădire. În acest an, funcționează la școală un singur dascăl cu șase clase, având 35 elevi, iar în 1952 cu șapte clase. Școala reformată funcționează cu șapte clase și două de repetiție, având în medie 60-70 elevi și un singur învățător, iar începând din 1935, doi învățători.
Învățământul profesional se va integra, de asemenea, în sistemul învățământului muncitoresc român. Din cele 40 de școli pentru ucenicii din industrie și comerț existente în Transilvania, una funcționa în Reghin. În 1919-1920, Școala de ucenici pentru industrie si comerț a fost frecventată de 214 elevi, organizați în patru clase, limba de instruire fiind română, maghiară și germană. Școala era deservită de șase profesori calificați. La începutul deceniului al IV-lea, deoarece majoritatea meseriașilor își trimit copiii în școli de arte și meserii pentru a face față producției industriale tot mai moderne, numărul elevilor ucenici a scăzut considerabil. În 1932, alături de școală se înființează și un cămin pentru ucenici.
Între cele două războaie mondiale, școlile, și în primul rând cele de stat, au desfășurat o intensă activitate pentru pregătirea forței de muncă necesară industriei, meșteșugurilor și comerțului din oraș, mai mulți elevi continuându-și studiile la Târgu-Mureș, Cluj, Sibiu, Brașov sau în alte orașe mai mari.
