În perioada postceaușistă, pe fondul în care Ungaria va fi primită în U.E. și N.A.T.O. înaintea României, comunitatea internațională se va confrunta cu o paradoxală diplomație a Budapestei: își vor continua cu ură viscerală antiromânismul (președintele L. Solyom, în 2009), cu nuanțe explicite de “protectorat” (prim-ministrul V. Orban, în 2013) asupra “vechiului pământ unguresc” al Transilvaniei (președintele M. Szüroș), dar - atenție! - vor îmbina tactica pașnică de a vedea România dezmembrată și Transilvania anexată cu … declarația oficială că Ungaria renunță la pretențiile teritoriale față de România (la Conferința pentru stabilitate europeană din 1994) și asumarea cu încredere și respect reciproc (art. 1) a recunoașterii frontierei și a integrității teritoriale (art. 4) a României (Tratatul româno-maghiar de la Timișoara, din 1996)! Însă, din păcate, angajamentele acestea, luate de Ungaria, NU au fost respectate și, pe același ton denigrator și defăimător, Budapesta a recurs la gesturi nediplomatice față de București, la ingerințe grosolane în politica internă a României și la metode imorale de ademenire a tuturor transilvănenilor spre occidentalizata Ungarie. În acest sens răspicat, actualul prim-ministru V. Orban avea să declare la 15 martie 1999: “În 1848, 1867, 1920, 1940, 1956, 1989, ca și astăzi, ne-au animat și ne animă aceleași năzuințe” (adică ruperea Transilvaniei de trupul României)! În același registru l-au urmat și alți demnitari ai Budapestei: L. Kovacs (ministru de externe) ne-a provocat, spunând că granița cu România poate fi schimbată pe cale pașnică; Z. Nemeth (secretar de stat în MAE ungar) a declarat că minoritatea maghiară din România este supusă la o agresiune simbolică, iar O. Füzeș (ambasadorul Ungariei în România) și-a depășit fișa postului, susținând că România este un “stat multinațional” și, în consecință, trebuie modificat articolul 1 din Constituția României!
La aceste atitudini antiromânești ale Ungariei, și-au dat concursul, în încercarea de a pregăti mental și angaja întreaga comunitate maghiară din Transilvania, 4 “stimuli” hungariști din Transilvania:
• L. Tökeș. Având obsesii imperiale, acest “preot” reformat (recrutat de serviciul secret ungar AVO), a incitat la ură interetnică și a debitat internațional că, în Transilvania, maghiarii sunt supuși la o companie de genocid și etnocid pașnic! Nu a vrut, sub niciun chip, ca elevii și studenții maghiari să învețe în comun cu românii! A militat ca maghiarii să nu fie egali cu românii, ci să aibă “drepturi speciale”! A făcut nenumărate declarații insultătoare și penale, sancționate de prim-ministrul V. Ponta, conform cărora Bucureștiul îi administrează pe maghiari ca pe “un soi de colonie”! A subliniat necesitatea unui “stat protector” pentru Transilvania, invocând constant autonomia teritorială și limba oficială maghiară etc.! Și, “colac peste pupăză”, a fost decorat de președintele T. Băsescu, în 2009, cu Ordinul Național “Steaua României”
• M. Bela. Drept “mulțumire” că a ajuns în Statul Român până la rangul de viceprim-ministru (2009-2012), s-a “remarcat” printr-un primitiv repertoriu antiromânesc, intoxicat fiind cu sentimente de ură! A declarat că maghiarii trebuie să recâștige “patria pierdută” în 1918, considerând că românii “sunt ocupanți” în Transilvania. Pentru el, formula constituțională de “stat național” românesc este depășită, de aceea - citez - “noi, maghiarii, nu putem sărbători Ziua de 1 Decembrie”!
• S. Geza. A pledat pentru unirea Transilvaniei cu Ungaria etc.!
• A. Sutö. A susținut că, la 20 martie 1990, românii au provocat la Tg.-Mureș un “program antimaghiar” etc.!
Din păcate, ideile lor au fost “asamblate” în proiecte de “reorganizare” a României pe criteriile federalizării (regionalizării) și expropierii averii naționale (“restitutio in integrum”), fiind vânturate și chiar asumate legislativ - în favoarea maghiarilor și a evreilor - de “iresponsabila” noastră clasă politică postdecembristă (P.N.Ț.C.D., CD, PSD, PNL, PDL etc.). Cu toții, manevrați de greco-catolicii supuși Vaticanului, s-au pus laolaltă în slujba unei cauze compromițătoare, păguboase pentru România, ajungându-se până la revendicări ilegale și dubioase! În fapt, ne-a fost însă atacată inima națiunii, Biserica Ortodoxă. Un “caz-școală” de manipulare publică îl reprezintă încercarea de revendicare a Mănăstirii ortodoxe din Nicula, județul Cluj. Iar dacă lăcașul în cauză nu a fost retrocedat, aceasta s-a datorat vredniciei mitropolitului ardelean Anania, cel care, dejucând “lipsa de memorie” a “episcopului” greco-catolic Guțiu (care spunea, la Pro Tv că biserica Mănăstirii Niculei a fost construită de greco-catolici, în secolul al XVIII-lea, dar ar fi “confiscat-o” ortodocșii în 1948!), i-a replicat tăios că biserica cea veche de pe acea proprietate fusese, de fapt, atestată documentar în urmă cu 450 de ani (în 1552), spațiul în cauză - al românilor ortodocși - fiind ocupat în 1774 de catolicii uniți cu Roma!
Da! Țărăniștii au ieșit până la urmă de pe scena istoriei, dar dezastrul lăsat în urma lor este greu de estimat! Celelalte forțe politice postceaușiste rămase, controlate de alogeni sau de uneltele lor românești, s-au înscris în “peisajul” creionat de sforarii marilor puteri. Din nefericire însă, cursul evenimentelor internaționale nu pare chiar să ne surâdă: S.U.A. ne sugerează o simpatie din ce în ce mai explicită față de maghiari (dacă mai ieri, secretarul de stat Backer se poza la București cu antiromânul Tökeș, invitându-l special la Casa Albă, astăzi ambasadorul actual H. Klemm se pozează și el - în 2016 - cu câțiva maghiari ce țineau în mâini steagul “Ținutului Secuiesc”); Rusia (președintele Putin, pro-unguri, s-a lansat în declarații deloc cordiale față de România); Franța (președintele F. Mitterand s-a declarat, într-o vizită efectuată la Budapesta, după căderea lui Ceaușescu, favorabil Ungariei); U.E. (nu ne așteptăm de la ea la nimic bun: să ne amintim că nu a avut niciun fel de reacție la destrămarea Iugoslaviei sub bombardamentele americane) etc.!
(Va urma)
