Cartoforii reghineni pricep și pot aprecia - ceea ce am scris mai sus - la adevărata valoare.
La noi în județ, acest careu de ași nu este complet, lipsește un as - fie el, fie ea - mai trăiește din cei trei - doamna operei Virginia Zeani, născută la Solovăstru, în zona primontană, o așezare molcomă sub poale de pădure, unde evenimentele nu sunt prea dese, nici de răsunet. Dar faptul că o româncă de-a noastră a poposit la București să lucreze pentru a-și asigura cele necesare traiului personal și al familiei, nu a făcut prea mare zarvă. Această întâmplare care a dus la descoperirea unui mare talent vocal, robust, care, cultivat prin forme specifice și muncă perseverentă - sub îndrumarea străluciților specialiști români - se va împlini într-o carieră de răsunet european și mondial. O întâmplare fericită care a bucurat comunitatea solovăstreană.
Pe când realizam lucrarea de diplomă la terminarea cu brio a studiilor superioare la Conservatorul Gheorghe-Dima din Cluj-Napoca, întâmplător, în cercetările pe care le făcusem pentru finalizarea tezei de stat - sub îndrumarea profesorului universitar Gheorghe Merișescu - am dat de știrea relatată într-un document al Astrei reghinene - că la Solovăstru, o tânără frumoasă și harnică a fost depistată cu reale calități interpretative, o posibilă viitoare interpretă de operă, ceea ce s-a și întâmplat. Sursele de lucrare voalau faptul că tânăra poartă numele de scenă Virginia Zeani. În acei ani grei, tinerii români obișnuiau să selecționeze - din reviste - poze de interpreți de muzică ușoară, de operă, actori și, astfel, descopăr în albumul domnișoarei Ani Nichescu o asemenea colecție - bine îngrijită, care cuprindea mai multe poze de scenă cu Virginia Zeani -, mană cerească pentru mine.
Prin bunăvoința colegei Ani, două poze ale deja cunoscutei cântărețe, și-au găsit locul cuvenit în lucrarea mea de absolvire.
Forurile județene mureșene, dând dovadă de inspirație au organizat - pe lângă alte manifestări muzicale - Festivalul de muzică cultă “Virginia Zeani” care cuprinde în program lucrări din operele universale, muzică cultă clasică, romantică și invitați de prestigiu din țară și străinătate, care au îmbogățit calendarul Filarmonicii mureșene cu lucrări deosebite.
A doua stea din cadrul careului nostru de ași este renumitul solist de operetă, Ion Dacian care, inițial, avea la Cluj-Napoca multe roluri din cele mai importante opere de Verdi, Rossini, Bizet, Puccini... și care purta numele părinților de Pulcă.
Lucruri inedite, referitoare la viața și activitatea lui I. Dacian le găsim în cartea: Opereta “Dragostea mea” semnată de Hari Negri - ediția 1984. Cei 70 de ani de viață fascinantă, cuprinși în această lucrare, ne relevă faptul că acest mare interpret român a trăit și învățat muzica la Saschiz, la școală și în familie, tatăl lui fiind un preot cu foarte multe calități.
De mic copil, I. Dacian a îndrăgit și a participat la mai multe spectacole și serbări școlare - cu program muzical. Studiile superioare le face la Cluj-Napoca unde termină dreptul, dar, paralel, urma cursurile de canto de la conservator. Fiind remarcat de impresarii bucureșteni pentru calitățile sale muzicale, este angajat la Opereta din capitală. Nic Vlădoianu a încercat și a reușit să-i schimbe numele, susținând că un mare interpret trebuie să aibă un nume de rezonanță, găsindu-l într-un sat numit Dacia, unde tatăl lui I. Dacian a fost preot paroh (date preluate din lucrarea Opereta “Dragostea mea”, pg. 13 paragraful 1). Prin decesul solistului Nicolae Leonard la vârsta de 42 de ani - după ce a creat peste 100 de roluri în operetele și operele de mare circulație ale timpului - Ion Dacian a devenit prim solist al operetei bucureștene, o stea strălucitoare a operetei românești.
A treia vedetă de mărime internațională din județul nostru a fost Pompeiu Hărășteanu (n. 1935 - d. 2016) a trăit 81 de ani. A fost un strălucit bas al operei internaționale. A realizat peste 7.000 de spectacole cu diferite profile. A fost conducătorul mișcării artistice a M.A.I., profesor la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București, a fost angajatul Operei române; îl regăsim la Bonn, în Germania, ca solist. Cinstind memoria acestui mare interpret român de operă, Casa de Cultură a orașului Luduș, județul Mureș, poartă numele de Pompeiu Hărășteanu.
Al patrulea mare nume putea fi Ovidiu Fanea - absolvent al Conservatorului “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, un strălucit instrumentist, excelând la vioară. Marcela Bălțatu solistă înnăscută pentru muzica de operă, unul dintre colegii ei din Alba-Iulia, Silagyi Zsolt a devenit un tenor foarte bun întâlnit, pe scenele europene, Octavian Marc un valoros bas al școlii mureșene, născut la Toplița, descoperit de Tudor Jarra, care din cauze subiective nu a devenit solist de operă. Numele ar putea continua, dar ne oprim la nivelul muzicii populare și ușoare. Tinu Anca, Aurelian Andreescu, Sanda Ladoși, Cristina Man Poate generațiile care se nasc - acasă sau prin alte țări - în acest năbădăios și nedrept capitalism, vor avea șansa să se impună în acest aurit “Careu de ași”, sau poate una din vocile de valoare din Corul Filarmonicii care este destul de stabil.
Din pleiada talentelor de pe Mureș, Gurghiu, Târnave, Comlod, Beica, Bârgaie sau Luț, poate răzbi o nestemată vocală.
În acest context de speranțe, o întrebare mai puțin luminoasă ne stă de multă vreme în gând.
De ce au trebuit să treacă 100 de ani de la Marea Unire, ca să ne întrebăm cuviincios, dar nu doar retoric, de ce în Corul Filarmonicii de stat, unde nu era niciun român să apară niscaiva 7-9 valahi - vlah cum ne spuneau hunii veniți de nicăieri după 4.000.000 de ani de așezare românească în Grădina Maicii Domnului”?
Sperăm să primim un răspuns de bun simț, cât mai apropiat de adevărul evident - care este numai unul - din partea oficialilor versați de alte naționalități. Sau poate năbădăioșii, absurzii parlamentari de alte naționalități ne explică coerent, cu roșu în obraji, cum e cu procentele, cum stau românii cu drepturile majoritarilor la ei acasă!!! unde suntem călcați cam des de alți oficiali, care să ne explice condensat cum stau problemele cu țara noastră!
Sau poate e necesar ca românii care nu au loc în orchestra simfonică sau în Corul Filarmonicii de Stat - românesc, să meargă la Budapesta să dea concurs în limba noastră și să cânte la ei cam 35 % pentru a catifela simțitor interpretarea, pentru a înmuia melodiile colțuroase, stridente de să mărim maleabilitatea, finețea lor interpretativă.
Sau să respectăm ce au câștigat alții mai luminoși, sau luminați:
Libertate, Egalitate, Fraternitate!
