Centenarul Marii Uniri în Parohia Valea Izvoarelor

Distribuie pe:

În parohia ortodoxă Valea Izvoarelor, Protopopiatul Târgu-Mureș, au avut loc mai multe evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți.

Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, în Parohia Valea Izvoarelor, Protopopiatul Târgu-Mureș, au continuat cu un concert de pricesne, susținut de Maria Moldovan și Mărioara Precup Stoica, alături de artiștii Alexandra Togănel, Denisa Gliga și Emil Moldovan.

La finalul recitalului, elevii claselor V-XII din cuprinsul parohiei, care au obținut pe parcursul anului școlar rezultate deosebite la învățătură, au primit, în semn de apreciere, diplome de merit, precum și volumul “Noul Testament cu Psalmii”.

Personalitățile din cadrul comunității au fost evidențiate, iar cu acest prilej, au primit, în semn de prețuire, diplome de excelență.

În continuare, soborul de preoți a oficiat slujba de sfințire a unei troițe, înălțată în semn de recunoștință pentru toți martirii neamului românesc de pe aceste meleaguri.

A doua parte a evenimentelor s-a derulat la Căminul cultural din localitate, unde credincioșii au participat la un program artistic susținut de interpreți de muzică populară.

De asemenea, la sărbătoarea comunității din Parohia Valea Izvoarelor au luat parte numeroși reprezentanți ai instituțiilor de învățământ sau din cadrul administrației publice județene și locale, precum Istvan Simon, primarul comunei Sânpaul, care a sprijinit organizarea evenimentului, Alexandru Câmpeanu, vice-președinte al Consiliului Județean Mureș, Elod Kedei, Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mureș și directorul Școlii Gimnaziale din Valea Izvoarelor, și Alin Danciu, directorul Școlii Gimnaziale din Sâncraiu de Mureș. La finalul manifestării, parohul a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea și susținerea evenimentului dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Lasă un comentariu