Orice obiect de învățământ vizează, prin obiective specifice, realizarea scopurilor școlii ce decurg din scopurile realității. Primele școli au apărut pe lângă biserici, pentru că prima misiune a Bisericii este de a învăța: “Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”(Mt. 28,19-20).
Dacă idealul unei societăți secularizate este numai pregătirea tineretului pentru o profesiune în viața socială, pentru Biserică, un tânăr devenit prin botez membru al ei, se bucură de toate prerogativele conferite de această calitate. Ca atare, are dreptul și obligația morală de a tinde spre realizarea idealului propus de Biserică, urmând învățăturile acesteia, prezentate de profesorul de religie care este chematul și trimisul Bisericii pentru a lucra la “restaurarea chipului lui Dumnezeu în om”. Restaurarea se referă la luminarea minții prin cunoașterea voii lui Dumnezeu, la încălzirea inimii și la determinarea voinței spre săvârșirea faptelor bune. Omul a fost creat de Dumnezeu ca ființă religioasă care să unească lumea materială cu cea cerească. Religia este legătura liberă, conștientă și personală a omului cu Dumnezeu. Existența Religiei este dependentă de problema existenței și a cunoașterii lui Dumnezeu.
De la început trebuie să subliniem adevărul că Religia nu este o știință în înțelesul curent al cuvântului; ea este o cunoaștere și nu doar atât. Există o știință a religiei, o istorie a religiei și o filozofie a religiei. Dar acestea nu sunt Religie. Religia se prezintă ca un fenomen spiritual, pur și universal, bazat pe predispoziția înnăscută în om. Factorii care stau la originea Religiei sunt: Dumnezeu și omul. Elementele Religiei sunt: credința că Dumnezeu există și că El s-a revelat omului, că și-a descoperit voia Sa, pe care omul trebuie să o realizeze în lume; trăirea religioasă a omului credincios care traduce în fapte ceea ce crede, până la desăvârșirea lui; un anumit ceremonial; simboluri, cultul divin etc. Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire și viață religioasă. Prin trăire religioasă înțelegem ceea ce omul simte, gândește și exteriorizează față de Dumnezeu în anumite momente ale vieții. Viața religioasă este constituită din totalitatea trăirilor religioase. Religia are o latură subiectivă și una obiectivă. Latura subiectivă este dată de ceea ce se simte, de trăirea religioasă ca fapt sufletesc, iar latura obiectivă, de învățătura de credință, de ceea ce se învață. Învățătura creștină cuprinde adevărul revelat de Dumnezeu privind originea, menirea și scopul omului în lume. În creștinism găsim cea mai înaltă și mai curată concepție despre Dumnezeu care ,,este iubire”. Pentru realizarea laturii obiective fără de care latura subiectivă nu are suport, s-a reintrodus religia ca disciplină de învățământ în școli. Faptul acesta a produs bucurie în inimile multora, ca ceva benefic și de strictă nevoie după o perioadă de educație ateistă, pledând pentru a fi o disciplină obligatorie, dar a trezit și resentimente și chiar opoziție din partea altora.
Ca disciplină de învățământ, religia are rolul unui liant între disciplinele care l-au pierdut sau nu l-au avut pe Dumnezeu. Învățând religia, elevii vor înțelege mai bine rostul omului în lume și își vor explica toate fenomenele ce se întâmplă în jurul lor. Religia îl formează pe om pentru sine și pentru societate. Ea trebuie să fie studiată la diferite niveluri deoarece dezvoltarea psiho-fizică durează până la terminarea liceului și influențează modul de gândire și formarea religioasă a viitorului om matur. Ea este o necesitate a firii umane, nu numai o poruncă a lui Dumnezeu, întrucât numai în El și prin El omul poate ajunge la desăvârșire și poate găsi răspunsuri la multe probleme sau întrebări la care știința rămâne neputincioasă. Celor care cred în Dumnezeu, Religia le aduce un spor de încredere în mila și ajutorul divin, dar și nădejdea dobândirii vieții veșnice. Acelora care încă nu cred în El, Religia le oferă răspunsul la întrebările fundamentale ale vieții și le arată ce a adus creștinismul în lume: credința mântuitoare în Domnul Iisus Hristos, concepția creștină despre lume, om și viață veșnică, libertatea de a săvârși binele, cultul morților, comuniunea sfinților, legătura celor vii cu cei adormiți, Biblia - cartea vieții, Biserica - așezământul mântuirii, așezămintele sociale, școli întemeiate la streașina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic. Dar o trăire și o viață religioasă autentică nu este posibilă fără cunoașterea temeinică a adevărului revelat. De aici rezultă necesitatea studierii sistematice și organizate a religiei ca obiect de învățământ. Datorită importanței pe care Religia o are în viața omului, a fost reintrodusă ca disciplină de învățământ în școli. Studierea religiei în școli este extrem de importantă pentru evoluția întregii societăți românești. În domeniul educației religioase se impun condiții legate de specificul acesteia. Educația religioasă este importantă întrucât conduce pe om la scopul ultim al existenței: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin aceasta, viața omului se înalță și se edifică pe temelia de nezdruncinat care este Iisus Hristos. În clipa în care ajunge la credința în Dumnezeu (revelată prin Domnul Iisus Hristos), omul renaște la o viață nouă, care poartă pecetea sfințeniei.