Evagrie Ponticul este al doilea scriitor care apare în Filocalie.
Era de origine din Pont și a fost ucenic al Sf. Vasile Cel Mare și al Sf. Grigorie de Nazianz. În anul 382 se retrage în Egipt ca pustnic, avându-l ca îndrumător duhovnicesc pe Macarie Cel Mare. Trece în veșnicie în anul 399, refuzând înainte scaunul episcopal al Alexandriei.
Evagrie este primul scriitor bisericesc care și-a îmbrăcat învățătura după modelul filosofiei de sentințe. Este recunoscut ca cel mai caracteristic scriitor al pustiului Egiptului. Scrierile sale, înafară de cele influențate de gândirea origenistă, au exercitat cea mai mare influență asupra ascezei și misticii răsăritene până în sec. XIV, unii susținând că până în sec. XX.
După scrierile sale se poate observa cum Evagrie împarte viața spirituală în activă și contemplativă. Viața activă fiind doar pregătirea pentru cea contemplativă. El arată că toată strădania omului trebuie să ducă la cunoaștere, a cărei desăvârșire este contemplarea Sfintei Treimi. El mai arată, de asemenea, că rostul ascezei este înlăturarea piedicilor ce stau în calea cunoașterii prin curățirea sufletului de patimi. De asemenea, el mai precizează că virtuțile sunt treptele vieții active.
Aceste virtuți el le clasifică într-o ordine crescătoare astfel: credința, frica de Dumnezeu, păzirea poruncilor, înfrânarea, cumințenia, răbdarea, nădejdea, nepătimirea, dragostea, cunoașterea naturală, teologia - sau contemplarea Sf. Treimi.
În primul volum al Filocaliei găsim la Evagrie Ponticul o schiță monahicească referitoare la cum trebuie să ne nevoim și să ne liniștim în 11 puncte, 3 capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 7 puncte despre visuri, 2 puncte despre dracul întristării, 15 puncte despre slava deșartă, 5 puncte despre trezvie și 153 de capete despre rugăciune. Avem așadar o bogată scriere rămasă de la acest mare ascet al Răsăritului.
Cu toate acestea, datorită faptului că a îmbrățișat unele învățături origeniste a fost condamnat ca și origenist de Sinoadele V, VI și VII ecumenice.
