Esențial România !

Distribuie pe:

Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Primăria Târgu-Mureș vă invită la spectacolul extraordinar de poezie și muzică - Esențial România ! - cu actorul Dorel Vișan și violoncelistul Adrian Naidin, marți - 20 noiembrie 2018, ora 19.00, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Dorel Vișan, la cei 81 de ani ai săi, este unul dintre cei mai mari artiști ai României, cu peste 100 de roluri în teatru și filme. Actor, eseist, scriitor, agricultor, Dorel Vișan, cu infinită dragoste ne învață despre Credință, Bunătate, Patrie, Încredere. A scris poezii religioase, traduse în franceză și spaniolă, a scris o carte de bucate, are vie și stupi și crede într-o lume unde nu se cunoaște lenea și ura. Mereu caută sensul adevărat, pur, al vieții. Dorel Vișan este o poveste de om! La 6 ani mergea cu mieii pe câmp, la 11 ani vedea trenul pentru prima dată în viața sa și se minunează, la 14 ani pleacă în lume. Profund credincios, a fost miner, profesor de educație fizică, dar niciodată nu s-a gândit să devină artist, însă viața l-a purtat în această direcție. Înțelept și plin de har, Dorel Vișan obișnuiește să spună cu modestie - “Oricât de bine ți-ai trăi viața, întotdeauna, la sfârșit, vei spune că nu te-ai priceput să trăiești.”

Adrian Naidin este un muzician care poartă sunetul României peste tot în lume, atât în țară cât și în străinătate, la Milano, Atena, Viena, Bruxelles și multe alte mari capitale. A cântat alături de Alexandru Tomescu, Lucas Molina, trupa Phoenix și numeroși alți consacrați instrumentiști. A susținut partea muzicală a unor spectacole alături de Horațiu Mălăele și Ion Caramitru. Romantic, căutător de adâncuri, cu suflet deschis, apropiat de oameni, Adrian Naidin crede că “Atâta vreme cât există Dumnezeu și oameni care să creadă în El, va exista și solidaritate umană.”

Lasă un comentariu