CE DECIZIE A LUAT MIREL RĂDOI. CUM SE VA PREGĂTI NAȚIONALA DE TINERET PENTRU EURO

Distribuie pe:

Naționala sub 21 de ani joacă joi un amical cu Belgia, la Cluj, primul meci după calificarea la Campionatul European din 2019. După amicalul cu Belgia, naționala lui Rădoi va intra în vacanță până la anul, când vor avea loc două stagii de pregătire. Unul în luna martie, care cel mai probabil va avea loc în Spania, și încă unul chiar înainte de turneul final, care începe pe 16 iunie 2019. Pentru amicalul cu Belgia, Rădoi a cedat la naționala mare mai mulți jucători care au fost la tineret la ultima dublă din preliminariile pentru turneul final: pe Ianis Hagi, pe Cicâldău, pe Pușcas, pe Ivan și pe Pașcanu. Între timp Ivan s-a accidentat și a părăsit cantonamentul primei reprezentative. În schimb, la tineret a revenit Drăguș, jucătorul Viitorului care a fost titular la meciul cu Serbia al naționalei mari. Obiectivul lui Rădoi pentru meciul de la Ploiești, cu belgienii, e să vadă cât mai mulți jucători. “Mi-am dorit să văd cum se antrenează, cum se integrează în grupul nostru, pentru că mulți o să facă parte din lotul nostru pentru Euro și atunci rugămintea mea către Cosmin Contra a fost să-mi lase cât mai mulți jucători. Am înțeles și prioritatea lui, pentru că în momentul de față noi suntem calificați și atunci automat echipa mare are prioritate și atunci am fost mulțumit măcar cu Denis Drăguș”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă de dinaintea amicalului cu Belgia. Naționala sub 21 de ani a încheiat cu patru victorii campania pentru Euro. “Sincer să fiu, liniștit nu pot să fiu niciodată, indiferent că este un meci amical sau oficial. Din punctul meu de vedere contează mai puțin și asta am încercat să le transmit și băieților ca ei să înțeleagă că indiferent de adversarul pe care-l întâlnim și chiar dacă este un meci amical, trebuie să-l tratăm ca pe unul oficial”, a mai spus Rădoi.

Lasă un comentariu