POETUL TÂRNAVELOR ȘI AL BLAJULUI, LA CEAS ANIVERSAR

De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, poetul ION BRAD a împlinit vârsta de 89 de ani. Și aproape tot atâția de experiență în permanenta “Școală a vieții”. El, fiind feciorul unei numeroase și cuminți familii de țărani modești și transilvăneni. Omul care prin ținuta lui intelectuală și-a statornicit bogata creație literară în chiar vatra satului natal - Pănade. Acea așezare care își are casele și gospodăriile răsfirate cum nu se poate mai frumos, în chiar vecinătatea vetrei străbune a Blajului Târnavelor și a “Micii Rome a lui Eminescu”. Dar și a înțelepciunilor cărturarului-filolog și teolog Timotei Cipariu (1805-1887), reprezentant de frunte al patrioticei și academicei “Școli Ardelene”. De unde și motivul pentru care îmi propun să redau doar câteva dintre cele mai recente și izbutite poeme ale sale, armonizate într-un singur vers. Decupate, însă, dintre filele unui volum de gânduri-gânditoare, reunite într-o aleasă “Carte de Învățătură și de Luare Aminte”: “Ardealuri nu sunt multe, doar unul cât o mie”; “Tinerețea lui superbă, Clujului i-o dau studenții”; “De-ar învia toți morții noștri, n-ar încăpea în tot Ardealul”; “Râdeau de moarte dacii liberi... Noi nu mai suntem neam cu ei?”; “Șterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi”; “Ce grea osândă, Doamne, cuvintele din urmă”; “Iubire pură, poezia se schimbă des în rugăciune”; “În patul în care m-am născut, prea tînără, se stinsese Mama”; “Cer înalt și iar cocoare care pleacă, nu se-ntorc”; “Seara se ruga bunicul: «Ia-mă, Doamne, sănătos»“; “Dintr-un secol chinuit, trec în tragicul mileniu”; “Îți place să te întrebi cum va fi, când n-oi mai fi?”; “Cipariu, printre cărți, era ca un Voievod într-o Cetate”.

Să recunoaștem că, chiar și numai aceste câteva izbutite gânduri versificate, ele vin să “nemurescă” numele Omului și Poetului Ion Brad. Un ardelean mult prea tăcut cu al său glas grăitor și ascultat. Erudit și cu-minte, fiu de țărani-plugari. Și de adevărați români. Gătit, în zi de sărbătoare, în haine mândre ardelenești, brodate cu fir negru pe giulgiul alb ca spuma laptelui. Asemeni vrednicilor lui străbuni.

Prieten drag. Așadar, acum, de sărbătoarea zilei tale de naștere, încerc să îți ofer un sincer și simbolic cadou, constând dintr-un nevinovat gând-îndemn: De vei cuteza, cumva, “Bradule Ion”, să renunți, pentru o vreme, la tumultul zgomotos și arțăgos al Bucureștiului, alegând lungul drum al reîntoarcerii în liniștitul și îmbătrânitul sat al copilăriei și fecioriei tale, atunci să știi că vei găsi meleagurile natale, precum și ale mele, cu podgoriile și cucuruzele Târnavelor copleșite de frumosul ruginiu al toamnei! Iar tăcutele morminte ale “Țintirimului de pe Deal” împresurate de florile multicolore ale sărbătorii creștine din chiar ziua ivirii tale în lume. De va fi așa, atunci, stăpâne maestre al slovei scrise, vei putea vedea că vremea și vremurile trecute au transformat “bătrânele” cruci de lemn în triste însemne funerare anonime, în timp ce “tinerele” morminte poartă mireasma proaspătă a crizantemelor tămâiate, iar crucile lor, coloritul tricolor în Roșu, Galben și Albastru. Așadar, la ceas tomnatic și aniversar, îți doresc să te însoțească pretutindeni Dragostea de Oameni, Iubirea de Țară, Credința Străbună și Nestăvilitul Dor de Ardeal! Cât despre vremurile care stau să năvălească peste noi, n-am a ști de vor fi sau nu mai bune sau mai rele decât sunt ele acum. Așa că, vom trăi și vom vedea! Însă, ceea ce sigur știu este că blăjenii, mureșenii și sibienii tăi dragi și ai mei, te salută și te felicită cu multă dragoste și căldură! Cu toate că, de prea timpuriu, înaltele semeții ale Munților Făgăraș sunt în-cărunțite de albul zăpezilor. Cele care, mai zilele trecute ajunseseră până în pragul clopotnițelor falnicei Mănăstiri a Brâncovenilor de la Sâmbăta de Sus.

Cu voia ta, te îmbrățișează un umil pălmaș al gazetăriei scrise și al radiofoniei vorbite, TU fiind doar cu un singur an mai tânăr decât Radioul Românesc. Și să mai știi că la fel ca și tine, și eu continui să nădăjduiasc că vor veni vremuri mult mai bune și pentru români și România! Nu de alta, dar mă înspăimântă adevărul versului tău: “Șterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi”. De nu vei putea veni la Centenar, fără tine, Alba Iulia fi-va mult mai îngândurată de viitorul neamului românesc!

Lasă un comentariu