ROMÂNIA U19 - BULGARIA U19 1-1. EGALAȚI ÎN ULTIMUL MINUT, LA DEBUTUL CALIFICĂRILOR EURO 2019

Distribuie pe:

Naționala sub 19 ani a României a ratat dramatic victoria la meciul de debut din grupa de calificare la Campionatul European din 2019. A fost 1-1 la Sliven, în duelul cu țara gazdă a miniturneului, Bulgaria, care a marcat golul egalizator în ultimul minut. Valentin Mihăilă, fotbalistul care a dat emoții coechipierilor săi de la Craiova, la meciul de la Iași, a deschis scorul în minutul 16, dintr-o lovitură de la 11 metri obținută de Alexandru Stoica. Rămași în zece jucători după eliminarea lui Stefanov, din minutul 89, bulgarii au dat lovitura în prelungiri. Chiar în ultima secundă, Mitkov a prins un șut senzațional de la distanță și a adus egalarea. Pentru tricolori urmează meciul cu Grecia, care a trecut de Gibraltar cu 4-0.

Lasă un comentariu