CONVENȚIA ASI ROMÂNIA DESFĂȘURATĂ ÎN JUDEȚUL NOSTRU, TOT MAI REUȘITĂ, PE AN CE TRECE!

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc tradiționala conferință ASI, în luxosul spațiu al centrului de evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureș. Președintele pe țară al Asociației pentru Inițiativă și Suport, Remus Bența, s-a adresat în deschiderea programului, astfel: Stimate participant, bine ai venit la Convenția ASI România 2018! Anul acesta ne concentrăm pe darul nespus de mare pe care l-am primit cu toții, și pe care vrem să-l prețuim cum se cuvine, viața! Cineva și-a dat viața pentru salvarea noastră și ne inspiră să dăm și noi măcar o parte din viețile noastre celor care se pierd zilnic în jurul nostru, fie prin singurătate și lipsă de speranță, fie prin periclitarea sănătății fizice. Suntem chemați să slujim, o profesie cu adevărat divină, o datorie morală dar și o satisfacție sufletească deplină, care ne dă motivație și aripi în demersul nostru! Apreciem prezența și implicarea ta în promovarea și implementarea valorilor noastre creștine. Avem mare nevoie de oameni care pun suflet și fac lucrurile cu profesionalism. Suntem alături de tine, fii alături de noi. Împreună putem mai mult, realizăm mai bine! De asemenea, și Remus Bența junior, tot om de afaceri ca și tatăl său, s-a adresat publicului din așa-zisul cort înconjurat de lacul cu lebede, foarte luxos! La această ediție a fost prezent și dr. Theodore Levterov, directorul Patrimoniului White, profesor asociat de religie la Universitatea Loma Linda, din câte a spus Remus Bența jr, cunoscut de el în Londra. Acesta a avut următorul cuvânt scris: mă bucur că suntem îmrepună la acest eveniment. Adventiștii de ziua a Șaptea L-au așteptat pe Isus să revină încă de la începuturile mișcării advente. În tot acest timp, ei au dezvoltat cel mai amplu și mai complex sistem de sănătate protestant din lume, cu mai mult de 180 de spitale și sanatorii, vindecând oameni și învățându-i să trăiască sănătos. Ce anume i-a făcut pe adventiști să fie implicați în administrarea de servicii medicale, ca parte a misiunii lor? Răs-punsul este în viața și slujirea lui Hristos! Așa cum scria Ioan, În El era viața și viața era lumina oamenilor. Ioan 1:4. Alți invitați care au luat cuvântul au fost reprezentantul Vocea Speranței, pe unde radio, din Basarabia, un radio care transmite speranță și bucurie în zonă, de mai mulți ani, și care dorește să-și extindă aria de acoperire a semnalului radio în regiunile Edineț, Ungheni, Hâncești, Căușeni. Alte proiecte evanghelistice și educaționale despre care s-a discutat la ASI sunt Hopediscovery, videoclipuri cu impact spiritual, un proiect complex al Postului de Televiziune Speranța, care abordează subiecte în mai multe domenii, care promovează valori creștine autentice. Aplicația Mybible, care te învață și te formează, lansată în 2015 cu scopul de a schimba felul prin care omul interacționează cu Biblia. Site-ul și aplicația oferă posibilitatea să citești mai multe versiuni ale Bibliei, în mai multe limbi. Se oferă, în mod gratuit, Biblia Audio, produsă de Radio Vocea Speranței, alte două resurse fiind Devoționalul de Tineret și studiul biblic săptămânal. Între proiectele sociale dezoltate de ASI se numără Grădinița Sonnenschein Schassburg, Sighișoara, care a funcționat ca centru de zi, Liceul Teoretic Dr. Lind, de la Câmpenița, jud. Mureș, cu un plan de agricultură, funcționarea solariilor și amenajarea unui parc cu aparate de gimnastică în aer liber. Grădinița Emanuel, Reghin; Școala Speranței -Macea, Arad; Școala Soli Deo Gloria, satul Vaideiu, Mureș. Din proiectele asociației Respiro mai amintesc Respiro Caravan, popas urban pentru tineri, Târgoviște Respiro Lounge, cu activități recreative și teambuilding, consiliere psihologică, seminare inspiraționale, concerte de muzică clasică, bibliotecă, resurse care caută excelența în toate aspectele. Respiro Help, Convenția Cadrelor Didactice, Moeciu de Sus, pentru 5 județe din Regiunea Muntenia. Revista Împreună ajută și mângâie, medicale, Spitalul Oncologic Adventist, un proiect mamut, care adună în jurul său oameni de afaceri, biserica la nivel național. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, Spitalul Adventist a avansat frumos, ajungând în punctul obținerii ultimelor avize necesare pentru depunerea Planului Urbanistic Zonal în vederea autorizației de construcție, în raza orașului nostru, suntem încrezători că începutul anului 2019 ne va găsi pregătiți să începem lucrările de construcție. Așadar, minunate proiecte desfășoară ASI România!

Lasă un comentariu