Încep să-i cred pe cei care afirmă că în România totul este posibil. Și nici nu te mai poți mira măcar dacă e așa. Fiindcă în ultimile trei decenii, de când țara noastră se zice că, a devenit ,,stat de drept" s-au întâmplat atâtea „minunății", încât nu ne mai putem mira de nimic. Nu, fiindcă știm că după cele de acum vor veni altele și mai ceva decât cele care au fost.
Și-atunci am devenit imuni. Nu ne mai miră nimic, nu ne mai pasă de nimic. Când auzi că s-a întâmplat ceva, respectiv o altă ,,minunăție", te oprești, te gândești o clipă, după care îți vine să zici ,,las că-i bine"! Precum un pesonaj dintr-o nuvelă a scriitorului basarabean, Ion Druță, a cărui noră era rusoaică și nu știa nicio boabă de românească, după cum el, socrul său, răzăș moldovean, nu știa deloc rusește. Așa că, nora sa, când mergea la el în vizită, îi vorbea în limba ei natală. Când mai făcea câte o pauză, să-și mai tragă sufletul, atunci și bătrânul avea timp să spună două vorbe: ,,las că-i bine"! Fiindcă nu înțelegea nimic din spusele nurorii sale. Probabil asta se urmărește, să nu mai înțelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă, pentru ca
apoi, când, în sfârșit, ne vom trezi „din somul cel de moarte..."!, să fie prea târziu.
Cam așa și cu ,,statul nostru de drept", dar și cu „democrația noastră originală", două noțiuni care au devenit absolut abstracte pentru toți românii. Văzând ei că cele aproape trei decenii în care s-au schimbat câteva zeci de guverne, fiecare aducând cu sine câte un ,,stat de drept" și câte o „democarție originală", dar în realitate toate au fost doar palavre, vorbe goale, lipsite de conținut, un fel de rebusisme, precum și ,,celebra găselniță" lui Klaus Werner Johannis „România lucrului bine făcut"! O idioțenie, lipsită de orice logică.
Aceasta fiind situația, românii nu s-au mai mirat când au văzut că în ligile care fac parte din Federația Română de Fotbal activează echipe care, după denumirile pe care le au, nu par a fi din România, ci din campionatele altor țări europene. Mă refer la echipele „Sepsi OSK" din Sfântu Gheorghe, „Csikszereda" din Miercurea Ciuc, dar și la ,,Hermannsdadt" din Sibiu. Și nu pot să nu mă întreb - și să întreb! - cum a fost posibil ca Federația Română de Fotbal să permită înscrierea în campionatul românesc echipe cu astfel de nume?.. Probabil, uitându-se dumnealor, cei de la federație, peste numele respective, neînțelegând nimic, și-or fi zis: e bine, domnule. Ce dacă le-au botezat „Sepsi OSK", „Csikszereda", sau „Hermannstadt"? Supără pe cineva?..
Evident că supără, domnule Burleanu. Nu știu dacă pe toți românii, dar pe românii ardeleni în mod sigur. Fiindcă ei, chiar dacă au iertat multe din fărădelegile suferite înainte de 1918, în timpul ,,Ungariei istorice", nu le-au uitat. Și nici nu se pot uita, fiindcă au fost multe și sălbatice, scrise cu sânge românesc! Cum să poată fi uitate crimele îngrozitoare săvârșite împotriva românilor de către ,,tribunalele de sâge", ca organe represive ale statului „național" maghiar, în care „minoritățile" formau majoritatea populației fostei ,,Ungarii milenare"? Cum să uite românii ardeleni ,,echipele de vânători", ce cutreierau satele românești, spre a-i găsi și pedepsi pe „instigatorii"?
Numai că, în realitate „instigatori" erau toți cei care, din întâmplare, le ieșeau în cale. Nu conta de erau femei, copii, bătrâni, oameni nevinovați. Nu, îi împușcau pe toți, fără nicio judecată! Erau „vinovați" că se născuseră români! Iar românii trebuiau pedepsiți, să fie suprimați, astfel ca „în Ardeal să rămână o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea sângelui meu"!
Cum să uite cineva cimele abominabile săvârșite de secui asupra locuitorilor pașnici din orașul martirizat, Reghin, la 1848, când descreieratul maior Zeik Dominic, urla din toate puterile: „Unde nu ați prădat, prădați!.. Unde nu arde, aprindeți"!
Sunt doar câteva crâmpeie din istoria însângerată a Ardealului, scrisă cu lacrimile și cu sângele zecilor de mii de români martirizați. Dar, nu cumva să creadă cineva că dacă asemenea lucruri nu se mai petrec, nu mai sunt posibile, generațiile de astăzi ale maghiarilor au renunțat la vechiul vis, pe care cei din trecut l-au visat: refacerea prin orice mijloace a „Ungariei milenare". Cei care au fost nevoiți să semneze Tratatul de la Trianon, în realitate nu au recunoscut acest tratat și au lăsat, cu limbă de moarte, pentru cei din viitor, să nu recunoască niciodată Ardealul românesc!
Așa-zisa ,,autonomie secuiască" pe care o trâmbiță ,,secuii" de azi, deveniți ,,secui-maghiari", nu este altceva decât o ,,arie" dintr-o ,,operă" revizionistă cu bătaie lungă, al cărei final trebuie să fie refacerea ,,Ungariei istorice" între hotarele căreia să se afle și Ardealul! Același lucru se urmărește și prin fotbal. Prin cele două echipe cu nume străine de vocabularul românesc, dar denumirile lor au rezonanțe istorice, nu fac altceva decât să contribuie la susținerea ideilor revizionismului contemporan. S-a ajuns și la amestecul direct al Budapestei pentru susținerea financiară a acestor echipe, drept recompensă pentru că au învins una sau mai multe echipe românești. Iar așa-zisa ,,galerie", nu este altceva decât o trupă de gălăgioși cu îndemnuri revizioniste. Oare chiar nu vede nimeni aceste lucruri? Și s-ar mai putea vedea de unde provin fondurile bănești ale echipelor ,,Csikszereda" și ,,Sepsi OSK", care i-au permis, mai ales celei din urmă, să aducă atâția jucători de valoare, străini, care, sunt convins, sunt doriți de oricare echipă românească din prima ligă.
În acest fel, cum s-ar spune, ei tac și fac. Profită de toată toleranța noastră pentru a-și duce planurile la bun sfârșit. O declară chiar ei: ,,Ne folosim de toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai de câștigat avem. Trăim cu amintirea dominației din trecut, pentru dominația care are să ne revină". În numele acestui crez, le fac pe toate. Fiindcă ,,ei au văzut că în statul român se pot face multe și când au ajuns la convingerea că este un sat fără câini, atunci au zis: să-i dăm drumul, că putem trece și la obrăznicia aceasta". Așa era în 1928, când Emil Dandea spunea aceste cuvinte în Parlamentul României. Așa este și azi, fiindcă obrăzniciile ungurilor nu se vor sfârși niciodată!
* * *
E drept. În privința echipei ,,Hermannsdadt" lucrurile stau cu totul altfel. Populația de origine germană, atât cât a mai rămas prin România, nu urmărește astfel de idei revizioniste. Sașii s-au simțit bine la noi, fiindcă au făcut și ei parte dintre națiunile favorizate ale Ardealului încă din vremea în care au venit aici. Însă, nici ei nu au avut o comportare loială față de români. Nici chiar față de cei din Mărginime, cărora le-au luat pământurile cele mai bune și munții.
Edificatoare, din acest punct de vedere, este comportarea sașilor bistrițeni față de români, care au dorit să aibă și ei o biserică în oraș, așa cum aveau celelalte religii ,,recepte": ,,Dacă acestei prostimi neînfrânate nu i s-a acordat biserică în suburbie, cu atât mai mare greșeală ar fi să i se predea biserică în oraș, căci în detrimentul purității seculare a națiunii săsești, ar căpăta pofta să intre aici și în proprietatea altor case. Au valahii destul cu oratoriul (capela) închiriat și tolerat în mahala, unde își pot celebra liturghia cum vor, dar de proprietate, fie ea chiar de o palmă, nu poate fi vorba, după ce fiecare dintre ei trăiește pe lângă un stăpân, care îl suferă lângă sine numai pentru ce îi place"
Atunci când citești astfel de lucruri care dovedesc cât de mult îi ,,iubeau" sașii pe românii ardeleni, nu poți să nu te întrebi care o fi fost logica după care echipa de fotbal, fanion al Sibiului, trebuia să să se numească ,,Hermannsdadt"?
Și totuși, pe tricourile jucătorilor se află înscrisul ,,Primăria Sibiu"! Sună mai frumos ,,Hermannsdadt"? Ori, pe lângă banii primăriei, în bugetul echipei mai ,,picură" niscaiva ,,mărunțiș" și de la sașii plecați demult din Sibiu, însă au tot interesul de a se păstra, în memoria generațiilor de azi, vechiul nume de pe vremea când ei erau stăpâni.
