MAREA ADUNARE SECUIASCĂ DE LA SFÂNTU GHEORGHE „A DECIS": SINGURUL RĂSPUNS, PENTRU ALBA IULIA 1918 ȘI TRIANON, ESTE AUTONOMIA!

Distribuie pe:

Duminică, 18 noiembrie, la Sfântu Gheorghe au avut loc Marea Adunare de Centenar (100 de ani de la înființarea Consiliului Național Secuiesc) și protestul pentru solicitarea autonomiei Ținutului Secuiesc, în alocuțiunile rostite vorbitorii referindu-se, în principal, la nerespectarea promisiunilor cuprinse în Proclamația de la Alba Iulia din 1918 și la necesitatea continuării luptei pentru drepturile minorității maghiare.

Punctăm, în cele ce urmează, principalele teze susținute cu prilejul reuniunii (sursa - MTI).

Balázs Izsák, președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS) și inițiator al evenimentului a vorbit despre necesitatea unui dialog cu Bucureștiul, în chestiunea autonomiei. În perspectiva preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, ar fi oportun ca Executivul de la București să se poziționeze față de strădaniile pentru autonomie cu deschidere spre dialog, nu cu suspiciune.

Citându-l pe istoricul Ákos Egyed, liderul CNS a evocat „minunea secuiască" - faptul că secuimea a rămas și în timpul administrației românești majoritară pe pământul natal, realitate care o îndreptățește să solicite „autonomie teritorială în patria sa".

Europarlamentarul László Tõkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT) a vorbit despre faptul că istoria a depășit deja momentul în care învingătorii din Marele Război au desconsiderat dreptul la autodeterminare al maghiarilor, încât singurul și cel mai corect răspuns la Alba Iulia și la Trianon este „autonomia". El a reiterat faptul că în Proclamația de la Alba Iulia din 1918, românii au promis „libertate națională totală" popoarelor cu care conviețuiesc, respectiv autonomie teritorială și individuală, ceea ce România nu a dus niciodată la îndeplinire, dar maghiarii din Transilvania nu se pot declara învinși în fața acestei văduviri de drepturi:

„În schimbul pământului, cerem drepturi. Dacă ne-au văduvit de patria mamă, în noua noastră patrie, în țara noastră comună, să ne garanteze, în schimb, drepturile fundamentale ale omului și ale colectivității".

La rândul său, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Szilágyi Zsolt, a deplâns știrbirea de drepturi a maghiarilor din România, atât în domeniul învățământului cât și în privința retrocedării bunurilor comunității, naționalizate în timpul comunismului. În opinia sa, centenarul CNS ar fi trebuit sărbătorit cu alegeri libere pentru Parlamentul Secuiesc, însă, pentru ca acestea să devină realitate, Bucureștiul, Bruxelles-ul și Washington-ul trebuie să înțeleagă că România nu este pusă în pericol nici de autonomia culturală a maghiarilor, nici de cea teritorială a Ținutului Secuiesc.

Vina pentru întârzierea cu o sută de ani a autonomiei promise o poartă clasa politică românească, ce „veșnic trage de timp", dar și organizațiile internaționale de apărare a drepturilor omului, însă „anii următori nu pot trece în această stare de privare de drepturi", a fost de părere și Mezei János, președintele comitetului executiv național Partidului Civic Maghiar (PCM).

Sursa citată mai reține că singurul vorbitor român în cadrul manifestării a fost Sabin Gherman (mureșean de-al nostru, născut în Zau de Câmpie - n.n.), fervent susținător al autonomiei Transilvaniei, care a arătat că Bucureștiul nu și-a ținut promisiunea nici față de românii din Transilvania și a asmuțit unul împotriva celuilalt popoarele care trăiau pașnic, de secole, în Ardeal, deși, dacă și-ar fi respectat promisiunea de la Alba Iulia, dacă ar fi acordat autonomie regiunilor istorice, aceasta s-ar fi tradus prin dezvoltarea întregii țări. Discursul a fost răsplătit cu vii aplauze, notează MTI, adăugând că, în cadrul manifestării s-a cerut și eliberarea lui Beke István și Szõcs Zoltán, condamnați pentru terorism, și care, în opinia celor prezenți la manifestare sunt, de fapt, „deținuți politici încarcerați în baza unor acuzații fabricate".

Evenimentul s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei și a imnului secuiesc, fără perturbarea ordinii publice, conchid cei de la MTI.

Presa de limbă română din secuime (mesageruldecovasna.ro) notează că în timpul manifestării, în Piața Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe a apărut un grup de aproximativ 15 români din județele Hunedoara, Sibiu și Craiova, purtând drapele tricolore și icoana Sfântului Mucenic Gheorghe. Aceștia au declarat că au venit „pentru a sta de veghe" și pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu românii din Harghita și Covasna, apreciind că manifestarea de duminică a fost benefică doar pentru politicieni. Reprezentanții locali ai UDMR au lipsit de la eveniment, primarul municipiului, Antal Arpad, și președintele CJ, Tamas Sandor, anunțând în prealabil că vor fi plecați din țară, mai notează publicația citată.

Lasă un comentariu