La conferința de presă din 19 noiembrie a.c., Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, i-a prezentat pe reprezentanții Asociației “Visit Mureș”, Szöcs Levente, managerul asociației, și Osváth Emese, manager de proiect în cadrul asociației, întorși recent de la Târgul de turism care a avut loc la Romexpo București, în perioada 15-18 noiembrie a.c. “A fost un lucru primordial pentru mine, promovarea turismului din județul Mureș și, în acest fel am ajuns să creăm această asociație “Visit Mureș”. Această asociație ar trebui să răspundă pentru promovarea în primul rând a valorilor turistice din județul Mureș. Cred că nu trebuie să enumerăm, dar totuși, trebuie să fim conștienți că județul Mureș are valori turistice și culturale inestimabile, iar punerea în valoare a acestor valori necesită într-adevăr nu numai muncă, ci și o strategie foarte clară. În cadrul acestei asociații care funcționează, putem spune, practic, din luna august, am început să punem mai multe proiecte la punct, și acum, în luna noiembrie, au fost prezenți la târgul de toamnă din București unde s-au prezentat cu anumite proiecte” a spus Péter Ferenc, arătând în continuare că turistului îi ești obligat să-i și asiguri accesul la obiectivele turistice, astfel încât, dezvoltarea infrastructurii rutiere este la fel de importantă și reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Mureș. Considerând că suntem pe calea cea bună, a anunțat că în cursul săptămânii trecute a fost semnat contractul pentru activitățile de deszăpezire de pe raza județului, iar toate utilajele sunt deja pregătite și în așteptare. Szöcs Levente: “În primul rând, câteva cuvinte despre evenimentul la care am participat săptămâna trecută. De joi până duminică, s-a desfășurat Târgul de Turism de Toamnă, în cadrul Romexpo - București. Așa cum a precizat domnul președinte, am fost prezenți pentru prima dată. Am fost prezenți împreună cu cei din Reghin, Sighișoara și Sovata. Eu cred că este important să apărăm unitar și cu un concept de județ, adică să convingem turiștii să petreacă cât mai mult timp în județ. S-au împărțit peste 10 000 de pliante”, a spus Szöcs Levente. În afară de pliante, delegația mureșeană s-a prezentat la târg și cu un “info touch” prin care se pot vizualiza hărți, trasee și obiective turistice. Astfel de “info touch” vor fi amplasate, într-o primă fază doar patru, câte unul pentru localitățile amintite. Cel din Târgu-Mureș va fi amplasat la Aeroportul Transilvania. Să precizăm și faptul că delegația mureșeană a prezentat la târg și imagini holografice, astfel că a stârnit interesul. Osváth Emese a anunțat că se află în fază de finalizare o pagină turistică web care va fi funcțională pe la sfârșitul anului în curs, iar la începutul anului viitor va fi finalizată o aplicație care va putea fi accesată, cu obiective de interes turistic, trasee și altele. Oferta asociației, adresată turiștilor, este în funcție de grupe de vârstă, familii sau persoane singure, pentru fiecare, în funcție de preferințe.