Duminică, 18 noiembrie, ultima duminică de toamnă, cu vreme frumoasă, am fost pe Valea Gurghiului. Primul popas l-am făcut la Colegiul Silvic din Gurghiu, unde, un fost absolvent, Marin Prigorea, în vârstă de 84 de ani, a dorit să revadă locul unde a învățat tainele silviculturii. Apoi, am vizitat Parcul dendrologic și castelul Bornemisa, aflat într-o stare destul de avansată de degradare, în așteptarea unor fonduri din partea Consiliului județean, pentru renovare și amenajarea unui muzeu al silviculturii, o posibilă atracție turistică. Comuna Gurghiu, în prag de iarnă, cu case și străzi curate, îți lasă impresia că te afli într-un orășel de munte. Mai sus, în Ibănești, este zi de târg. Mașini, tarabe cu fel de fel de mărfuri, nu prea prezintă interes pentru localnici. Urcăm pe Valea Gurghiului, prin sate frumos aranjate, dovadă că locuitorii sunt gospodari de excepție și buni români, prin faptul că la fiecare stâlp de curent electric sunt arborate drapele tricolore noi. O șosea asfaltată, perfectă pentru o deplasare cu autoturismul, doar până la o barieră, la intrarea spre Lăpușna. De aici, până la Mănăstire, ultimul obiectiv pe care ne-am propus să-l vizităm, drumul este pietruit, fără asfalt, dar practicabil.
La intrare în mănăstire, nici țipenie de om, trecem dincolo de poartă, într-o curte imensă, înierbată, și intrăm în biserica din lemn, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Înăuntru este cald și întuneric, abia se văd icoanele din fața altarului. Afară, pe un perete, este istoricul mănăstirii. Aflăm că a fost construită în satul Comori, în anul 1779, că icoanele vechi din interior, înnegrite de vreme, sunt realizate în anul 1740.
Biserica este din lemn de stejar și molid, bârnele fiind îmbinate în coadă de rândunică. Turnul clopotniță este intervenția arhitectului restaurator. Pictura din interior este murală, în stil naiv popular, plină de viață. În anul 1939, biserica a fost strămutată la Lăpușna și așezată în vecinătatea castelului de vânătoare, aparținând familiei regale, la câțiva pași de pârâul Secuieu, din dorința regelui Carol al II-lea. Din anul 1997, s-a hotărât înființarea unei mănăstiri de călugări care să-i redea bisericii viața spirituală și să o îngrijească. Bătrânul silvicultor de lângă mine, venit să se reculeagă pe Valea Gurghiului, îmi declara: “Avem o țară bogată, cu locuri de o frumusețe rară, prea puțin cunoscute. Păcat că nu știm să o gospodărim...”
