ÎN EPICENTRUL CENTENARULUI (IV)

Democrația - care presupune implicarea prin vot a tuturor în deciziile esențiale ale conducerii cetății - nu este perfectă, dar până acum nu s-a descoperit ceva mai bun pe pământ. Formularea îi aparține lui Winston Churchill, dar adevărul era cunoscut încă din Grecia antică. Imperfecțiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege, în condițiile în care profesioniștii demagogiei (cuvântul provine tot din Grecia antică) fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească binele de rău, travestindu-le unul într-altul.

Vă amintiți perfida fată a Împăratului Roșu din “Harap Alb”, care apărea în două făpturi, din care numai una era cea adevărată, sau chiar numele poveștii simbolizând însăși confuzia între negru și alb?

De fapt, confuzia - indusă sau nu de interese vinovate - nu se petrece doar între bine și rău, ci și, de exemplu, între prostie și rea credință.

Niciodată, privind personajele incredibile care locuiesc majoritar peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua lor credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug, în loc să construiască, și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan.

În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea, duse până la crimă față de ceilalți. Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației, mai ales tinerii, nu se duc la vot, deși, în mod evident, ei urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui?

Pentru că, de data aceasta, este vorba de o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie, izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență - sau, și mai grav, cu indiferență - la partea lor de putere și de gândire, care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta, dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba de un război.

Dar, nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău, după ce în atâtea rânduri au fost, cu bună credință și în mod catastrofal, confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă că 10 proști sunt mai importanți decât un deștept, sau 10 hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept, își pierde substanța și devine falsă, simplu rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte, atunci când este lăsată să funcționeze corect în numele adevărului, al dreptății și al iubirii.

(Va urma)

Lasă un comentariu