ÎNTÂLNIREA ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR MUREȘENI CU MEDIUL DE AFACERI FRANCEZ

Distribuie pe:

La invitația profesoarei Mihaela Popa, director de cursuri și examene la Institutul Francez din Cluj-Napoca, vineri, 16 noiembrie 2018, un grup de elevi de la Colegiul Agricol “Traian Săvulescu”, Colegiul Economic “Transilvania”, Colegiul Național “Unirea”, Liceul Vocațional de Artă și un grup de studenți de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, de la secția de științe moderne, au participat la conferință și workshop-uri pe tema “Franceza te angajează.” Elevi au fost însoțiți de profesoara Diana Matei Cozma și profesorul doctor Raduly Daniel de la Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” și profesoara Gabriela Voșloban.

Elevii și studenții mureșeni au participat pe durata întregii zile la standuri de promovare și trei workshop-uri animate de specialiști în resurse umane, pe trei teme relevante pentru obiectivul acestei forme profesionale, redactarea unui CV și a unei scrisori de intenție în limba franceză și simularea susținerii unui interviu în limba franceză.

În urma acestor acțiuni, Institutul Francez din Cluj-Napoca, instituție culturală și educativă a Ambasadei Franței în România organizează forumul profesional “Franceza te angajează” - un proiect de promovare a limbii franceze în domeniul profesionist, dar și a firmelor care angajează personal vorbitor de limbă franceză și facilitează astfel întâlnirea dintre potențialii candidați cu potențialii angajatori.

Așadar, participanții la această acțiune au putut participa și asista la patru conferințe pe tema reușitei în afaceri a unor oameni de afaceri francezi stabiliți în Cluj, apoi au putut participa la trei workshop-uri pe tema redactării unui CV etc. Iată ce a declarat una dintre participante: “Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea cu persoanele de la standuri, am aflat multe lucruri interesante și mi s-a părut foarte folositor atelierul de realizare a CV-ului, pentru că mă ajută să-mi fac CV-ul cu ajutorul informațiilor primite” (Feier Mădălina CN “Unirea”).

Profesorul doctor Raduly Daniel, însoțitorul elevilor de la Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” a declarat: “A fost o activitate frumoasă și fructuoasă, elevii noștri s-au bucurat de cele patru conferințe și trei ateliere organizate, la care au putut participa, iar standurile cu peste 20 de firme care au umplut holurile Facultății de Științe și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) au avut prezentări intensive și atractive.”

 

Lasă un comentariu