AUTORITATEA TERITORIALĂ DE ORDINE PUBLICĂ MUREȘ

Distribuie pe:

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică constituită pe lângă Consiliul Județean Mureș, își desfășoară activitatea în conformitate cu prevedrile Legii nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Mureș, aprobat prin H.G nr.787/2002, având ca scop asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățeanului și a bunurilor acestuia, sporirea eficienței serviciului polițienesc în unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

În cursul lunilor octombrie și noiembrie 2018, ATOP Mureș a organizat o serie de șase ședințe de lucru zonale, care au avut loc la Târnăveni, Luduș, Sighișoara, Sovata, Reghin și Târgu-Mureș. La aceste ședințe au participat comandanții Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, subprefectul județului Mureș, lucrători ai polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor rurale de poliție, primari ai Unităților Administrativ Teritoriale, directori de școli, reprezentanți ai DGASPC, reprezentanți ai Direcției Silvice Mureș, reprezentanți ai polițiilor locale, preoți, membri ai societății civile.

În cadrul întâlnirilor au fost discutate situații punctuale, specifice zonelor respective, iar unele dintre acestea și-au găsit soluții chiar în timpul discuțiilor, prin implicarea șefilor instituțiilor care fac parte din ATOP.

S-a constatat faptul că în acele localități unde primăriile au înființat poliții locale, apărarea ordinii publice funcționează mult mai eficient. Legea permite ca Poliția să îndrume și să facă echipe mixte intern, împreună cu reprezentanții polițiilor locale, aceștia fiind un real sprijin în apărarea ordinii publice. De asemenea, în localitățile unde s-au montat de către primării camere de supraveghere video, s-a înregistrat o scădere a infracționalității. Acestea nu doar că ajută la prinderea eventualilor infractori, ci au și rolul de a descuraja comiterea unor fapte.

Astfel, în cadrul acestor întâlniri, reprezentanții ATOP, precum și cei ai Poliției au solicitat primarilor care sunt eligibili pentru înființarea de poliții locale, să facă acest demeres. De asemenea, s-a solicitat promovarea unor hotărâri de consiliul local privind realizarea investițiilor pentru montarea de camere video.

Au mai fost făcute solicitări pentru creșterea gradului de protecție al elevilor și profesorilor din școli, în sensul construirii de garduri de împre-jmuire la școlile care nu au așa ceva precum și montarea de camera video.

Au fost discutate aspecte privind cerșetoria și combaterea acesteia, îndeosebi  în Municipiul Târnăveni și localitățile învecinate acestuia.

În zona Sovata și Reghin s-a ridicat problema furturilor materialului lemnos. Pentru a rezolva și a diminua acest lucru, reprezentantul Romsilva a propus măsuri privind unele modificări ale prevederilor legale existente, care ar duce la diminuarea fenomenului, spre exemplu: reducerea TVA la materialul lemnos, valorificarea uscăturilor din păduri la un preț modic, sub supraveghere.

De asemenea, cu privire la siguranța rutieră au fost reținute mai multe aspecte de ordin tehnic cu privire la starea drumurilor, a indicatoarelor și marcajelor existente, acestea fiind comunicate prin intermediul Poliției administratorilor drumurilor respective. Astfel, au fost solicitări cu privire la înființarea și semnalizarea mai bună a unor treceri de pietoni, pe drumuri naționale și județene, montarea unor oglinzi la intersecții, necesitatea unui sens giratoriu (la intersecția din Bălușeri), montarea unor parapet la poduri și în curbele periculoase.

De asemenea, Jandarmeria a propus înființarea unei grupe de jandarmi în orașul Sovata.

Cu toate că Poliția Română se confruntă cu probleme de efective, prin efortul lucrătorilor de poliție au fost realizate planurile operative, astfel că cifrele statistice indică o scădere a infracționalității stradale, o creștere a numărului cazurilor rezolvate.

Pe această cale, aducem felicitări IPJ Mureș, IJJ Mureș și ISU Mureș, pentru activitatea lor și pentru faptul că prin aceasta reușesc să mențină ordinea publică în județul nostru putând spune că suntem un județ fără mari probleme, unde cetățenii se pot simți în siguranță. ATOP a militat și militează pentru ca UAT-urile să vină în sprijinul Poliției prin înființarea de poliții locale, dar și prin încheierea de parteneriate pentru asigurarea unor nevoi de ordin material.

De asemenea, mulțumim Consiliului Județean Mureș pentru implicarea în sensul sprijinului material oferit instituțiilor din domeniul ordinii publice, pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime și pentru a putea desfășura campanii de prevenție în acest domeniu, în 2017- 2018 fiind alocați peste 400.000 de lei.

Lasă un comentariu