CĂRȚI NOI - CUVINTE ÎN SĂRBĂTOARE

Ideea pe care mi-a sugerat-o redactorul-șef al cotidianului “Cuvântul liber”, scriitorul și profesorul, Lazăr Lădariu, de a prelua rubrica “Mult e dulce și frumoasă....” mi-a creat emoție, o stare exprimată prin întrebarea firească: Oare voi fi în stare? Rubrica fusese susținută de profesorul meu de lingvistică, regretatul reprezentant al limbii și literaturii din județul nostru, preocupat de cunoașterea noutăților din domeniu, profesorul T.A. Enăchescu. Nu era prea mult ce acceptasem?

Îmi spuneam întotdeauna: Orice clipă este motiv de acumulare de cunoștințe. Cu o dorință de studiu orientată spre informare și formare, am acceptat și am preluat rubrica “Mult e dulce și frumoasă....”, de la mijlocul anului 2012 și până la începutul anului 2017.

Mi s-a dat libertate deplină, în ceea ce privește tematica. Ca în orice cotidian, trebuia să respect un anumit spațiu și timp. Rubrica apărea în fiecare vineri din săptămână.

Am ținut seama de ziua întâlnirii cu cititorii, care îmi spuneau zâmbind: “Ți-am citit rubrica.... Mi-a plăcut... Mă simt iarăși student!”

În primul an, tematica a fost diversă: explicarea sensurilor unor cuvinte și ale unor locuțiuni, aniversarea unor scriitori (anul 2012, a fost anul I.L. Caragiale). De un mare interes au fost rubricile referitoare la cronologie, prezentând tipurile de calendare: calendarul solar egiptean, calendarul indian, calendarul gregorian; explicarea denumirii lunilor și a zilelor.

Având în atenție funcția referențială cronos - (timp în mitologia greacă), am prezentat sensul denotativ al cuvintelor: ianuarie, intrarea în an, ușa deschisă pentru a nu uita ceea ce a fost și pentru a fi prevăzător pentru anul care începe: ianua-ae=intrare; vineri-zi a săptămânii, având etimologia în forma de genitiv, Veneris (zeița Venus).

Două subiecte tratate și urmărite cu mult interes au fost cele referitoare la autohtonie și romanitate. Substratul dacic a fost stabilit de către cercetători, apelându-se la comparația cu limba albaneză, cu idiomul traco-iliric. Stratul (esența originii limbii române, este preponderent latină).

Am urmărit și asemănările cu celelate limbi romanice.

Ex.: dinte (română), dente (italiană), diente (spaniolă), dente (portugheză), dent (franceză); bine (română), bene (italiană), bien (spaniolă), ben (portugheză), bien (franceză).

Condițiile istorice sunt mărturii ale faptului că din substratul dacic, ne-au rămas atestate doar 90-100 de cuvinte, de la care s-au format altele, prin mijloacele interne. Profesorul I.I. Russu în Etnogeneza românilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, adaugă încă 70 de elemente lexicale preromane. Componența autohtonă este lexicală iar structura gramaticală este asemănătoare limbii latine.

Din strat, (limba romanilor) am păstrat structura gramaticală, dar și majoritatea cuvintelor, mai ales că limba latină (în forma ei populară) a devenit și limba oficială.

Astfel, îmi motivez și motivez cititorilor că am acordat stratului limbii române (adică limbii latine, care constituie esența limbii noastre romanice) 97 de tablete. Frecvența elementelor latine este evidentă în limba română. Realizându-se o statistică a vocabularului folosit de Mihai Eminescu, în poemul Luceafărul s-a constatat că 1656 de cuvinte sunt de origine latină, 164 sunt străine și 28 sunt autohtone. (sursă: I.I.Russu, op.cit.p.133). Cercetătorul are în vedere, însă, că multe dintre cuvintele autohtone au format numeroase derivate.

Părțile de vorbire (exceptând articolul), sunt toate preluate din limba latină. Un substantiv latin poate fi tradus în limba română, fie articulat cu articol hotărât sau nehotărât, fie nearticulat: “Ante victoriam ne canas triumphum”. Înainte de victorie nu căuta triumf. (triumful: un triumf)

În spațiul carpato-dunărean, a avut loc un proces de simbioză geto-daco-romană. Populația romanizată a rezistat elementelor migratoare (adstratului). Păstrându-și identitatea, limba română a devenit “mai dulce și mai frumoasă”, fiind o coordonată a definirii poporului nostru.

Unele particularități, prin comparație cu limbile romanice (neolatine) occidentale: franceza, spaniola, portugheza, catalana, sunt justificate prin formarea limbii române în partea orientală a Europei. Procesul ei de constituire a presupus o împletire, dintre civilizația și cultura autoh-tonă și civilizația și cultura romană. Romanizarea geto-dacilor a fost o acțiune îndelungată, manifestată atât lingvistic cât și nonlingvistic: forme de organizare administrativă, credințe, tipuri de edificii, etc. Termenii de substrat, strat și adstrat se folosesc în studiile de specialitate.

Limba română comună (sec. al VIII-lea) presupune substratul dacic, stratul etnolingvistic roman atât în fonetică și vocabular, cât mai ales în structura gramaticală precum și adstratul (elementele străine care se adaugă unui idiom, după constituirea lui): influența veche greacă, influența germanică, influența slavă, etc. Aceste influențe au avut efecte lingvistice doar în perioada formării limbii române (sec. al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea) și nu trebuie confundate cu împrumuturile care s-au manifestat în vocabularul limbii, mai ales în masa lexicală.

E ușor de observat că am urmărit evoluția limbii române din limba latină (Latium), având

în vedere în permanență și elementul autohton geto-dacic. La nord de Dunăre, se desfășura o viață economică și socială și deci, exista o limbă, ca formă de comunicare: barză, buză, coacăză, gard, mal, mazăre, măgură, mătură, păstaie, pânză. Cercetătorul I.I. Russu, în Etogeneza românilor, prezintă și variantele în aromână, meglenoromână și istroromână.

Idiomul indo-european, este o limbă artificială, constituită pe baza metodei comparativ-istorice. Cuvintele nu erau fixate în scris (nu se cunoștea scrisul!) ceea ce a creat dificultăți, în studiul fenomenului lingvistic.

Profesorul Mircea Bertea, autorul Gramaticii explicative a Limbii române preia din Fănuș Neagu, ca moto: “Gramatica e lumina limbii. Fără ea, cuvintele ar fi cu ochii arși de uitare și și-ar pierde potecile”.

Prin strădania și profesionalismul consilierului editorial dr. Eugeniu Nistor, prin tehnoredactarea și grafica ing. Doina Cristea, lucrarea a apărut la Editura Ardealul, acum, când sărbătorim desăvârșirea statului național român. Autoarea și apropiații ei (copiii și nepoții) trăiesc bucuria de a fi părtași la evenimentul omagiat o dată la o sută de ani.

 

Lasă un comentariu