ÎN EPICENTRUL CENTENARULUI (VI)

Distribuie pe:

Deocamdată, mă îndoiesc că un sondaj de opinie care ar întreba cum se numesc făuritorii Unirii sau cine sunt Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Ilie Lazăr, Ion Nistor, Daniel Ciugureanu, Iuliu Hossu, George Grigorovici, Ion Flueraș, Pantelimon Halippa, Sever Bocu, Zinovie Pâclișanu, Rudolf Brandsch, Iosif Jumanca, Alexandru Baltaga, Alexandru Lăpedatu, Hans Otto Roth, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ion Mihalache, ar recolta mai mult de câteva procente de răspunsuri corecte.

Deocamdată, în anul Centenarului, Alba Iulia nu este legată printr-un tren direct de București, ceea ce nu se întâmplase nici în anii '50, când nu mai era capitală de regiune, pentru că fusese capitala încoronării și se afla în subordinea Devei, orașul primului ministru de tristă amintire.

Deocamdată, în timp ce sărbătorim patetic Centenarul Unirii cu Basarabia, șoseaua spre Albița, principalul punct de frontieră cu Republica Moldova este impracticabilă din cauza gropilor.

O indiferență generată de repetatele dezamăgiri și manipulări, de sentimentul neputinței în fața rețelei atotputernice - înainte comunistă, acum mafiotă - care acoperă țara, ne face orbi și iresponsabili, obosiți de a ne descoperi mereu trași pe sfoară și lipsiți de minima mândrie și inteligență de a nu ne mai lăsa manipulați.

Trăim într-o lume în care valorile se dau peste cap și se transformă uneori în opusul lor, o lume în centrul căreia nu se mai află demult Europa pe care am visat-o sute de ani, ci doar un sat planetar în care performanțele tehnicii pot să ne prezinte în direct revoluții și războaie, atentate, crime și cancanuri de pe tot globul, în timp real, dar nu pot să ne apere de teroarea unor fanatisme de tip medieval. Nu numai la noi, ci pe tot globul, dificultatea de a înțelege aceste transformări, în care binele și răul sunt redefinite adesea de pe poziții contrare, este enormă. În confuzia generată, uneori intenționat, de viteza și radicalitatea schimbării, singura soluție mi se pare întoarcerea, cu speranță și bună credință, spre memoria modelelor de acum o sută de ani. Patriotismul lor european și democratic poate fi și azi salvarea, la fel de eficientă în nebuloasa satului planetar, ca și în haosul din care se năștea noua istorie universală de acum un secol. Nu trebuie decât să avem puterea să credem în “rădăcinile creștine ale Europei”, căreia îi aparținem nu numai geografic, ci și juridic, prin statul pe care ei l-au creat. Pentru a continua să existe, acest stat trebuie asumat de fiecare nouă generație în parte și salvat din ghearele răului care, din istorie în istorie, își schimbă numele, dar nu și dorința de a ne stăpâni și de a ne împiedica să fim noi înșine.

Mulțumesc Facultății de Teologie a Universității din Alba Iulia pentru marea onoare pe care mi-a făcut-o, dându-mi prilejul acestei mărturisiri de credință pentru tot ceea ce reprezintă Centenarul al cărui epicentru - asemenea epicentrului unui cutremur - este la Alba Iulia. O mărturisire pe care sunt convinsă ca a auzit-o și Tatăl meu de la care am învățat să nu uit, și Mama mea, care doarme, alături de părinții ei, la câțiva kilometri, în Blandiana, și soțul meu bălgrădean al cărui nume e scris nu numai pe zeci de cărți și pe zidurile Memorialului de la Sighet, ci și - grație Consiliului Municipal Alba - pe o străduță din orașul copilăriei sale și al liceului din Dealul Furcilor.

Vă mulțumesc tuturor că m-ați ascultat de la o tribună de unde cuvântul poate avea “Un răsunet” pe măsura primului vers din imnul național.

(Sfârșit)

 

Lasă un comentariu