ÎN VIZITĂ LA ATELIERUL UNUI PICTOR

Distribuie pe:

ARTA este limbajul sufletului, a emoției și cea mai complexă formă de cultură de-a lungul vieții.

În fiecare OM există o zestre nativă legată de creația artistică, chiar dacă nu face din artă o profesie de bază. Ne naștem cu multe predispoziții și talente pe care, de-a lungul timpului, le perfecționăm cu prioritate, dedicându-ne artelor sau le considerăm doar un hobby, pe care nu le putem abandona ușor. Fiecare creator percepe lumea într-un mod personal și o transmite astfel semenilor, prin propria viziune, ca un mod de comunicare.

Atelierul pe care l-am vizitat la Târgu-Mureș la invitația d-lui Czirjek Lajos, m-a impresionat profund. A făcut din PICTURĂ o pasiune ce depășește nivelul unui amator, fiind mereu în contact cu artele plastice, prin ASOCIAȚIA ARTIȘTILOR PLASTICI a cărui vicepreședinte a depășit 23 de ani de activitate, alături de dl. ILARIE OPRIȘ - președinte timp de 40 de ani. Din acest an,

la retragerea d-lui Opriș a devenit președintele AAP - Tg.-Mureș.

Povestea activității și implementării sale în arta picturală, a început în urmă cu 35 de ani, când a cunoscut-o pe soția sa, ILDIKO, care făcea parte dintr-o familie de artiști. Tatăl ei, pictorul NYLKO ROBERT (socrul) cunoscut ca un artist deosebit de talentat în epoca sa, a avut un destin dramatic. Atelierul său din curtea casei, bine dotat și înzestrat cu zeci, poate sute de tablouri îi fac cinste, lăsând posterității o mare colecție de peisaje în ulei, genul său preferat în pictură. Este un om de o mare calitate umană, extrem de activ și inventiv, participând de mulți ani la expoziții și tabere naționale și internaționale. Din 1987, este membru AAP, iar din 1995 vicepreședinte. Expoziții la care a participat în țară și străinătate: Tg.-Mureș, Sovata, Sighișoara, Târnăveni, Reghin, Satu-Mare, Cluj, Mădăraș, Brașov; în Ungaria: Budapesta, Solt, Szeged, Orgavany, Baja etc; în Franța: Argentan, Grecia-Leptokaria. Este inițiatorul și organizatorul taberei de creație de la MĂDĂRAȘ, unde a creat, în 2009 - „Asociația Artistică Câmpia Mureșeană" prin asocierea celor 5 tabere din Mădăraș, Band, Berghia, Pănet, Sântioana. După cum mărturisește el însuși în prefața catalogului AACM - din 2012 „mi-e dragă Câmpia Transilvaniei, mai ales zona Mădăraș, locul copilăriei mele. Am adus mai aproape arta și cultura de oameni, făcând viața lor mai colorată, mai bogată".

Aceste tabere au fost sponsorizate de primăriile locale, de biserica reformată, Consiliul Județean Mureș, asociații și fundații, alături de persoane particulare.

Despre creația sa în pictură aș putea spune că m-au impresionat în mod deosebit acuratețea și cromatica lucrărilor pictate în natură, indiferent de anotimp. Peisaje rurale, biserici, străzi, colțuri din natură, momente ale zilei într-o tehnică realistă, expresivă, de o mare diversitate cromatică. După 35 de ani de muncă laborioasă, a ajuns la adevărate performanțe ce îi pun întreaga sa creație într-o lumină benefică, de mare sensibilitate și spiritualitate. În anul acesta, 2018, a organizat

2 tabere de pictură la Tg.-Mureș, în luna mai la Academia de sport, și în luna septembrie, în Cetatea Tg.-Mureș, urmate de vernisaje sponsorizate de Primăria Tg.-Mureș, dl. viceprimar Makkay Grigore și consilier Claudiu Maior, pentru care le mulțumim.

Mult succes în această artă atât de greu de descifrat de marele public și puțin prețuită în țara noastră.

 

Lasă un comentariu