ALTE POLITICI CRIMINALE DE MAGHIARIZARE FORȚATĂ (XIII)

Distribuie pe:

* 23 februarie 1915. Suntem în plin război mondial.

Autoritățile ungurești au trimis în linia întâi 300.000 de români din care vor muri 100.000. Finalul procesului silnic de maghiarizare prin biserică este spectaculos, tragic și exemplar. Ilie Cătărău pune o bombă artizanală în palatul noului episcop de Hajdu-Dorog, Miklossy. Rezultatul răzbunării: vicarul Jaczkovics, cel care catehiza românii cu baioneta și patul armelor jandarmerești, împreună cu doi dintre apostolii lui zeloși sunt uciși. Episcopul Miklossy și încă 20 de slujbași sunt soiți. După atentat, statul hungarist reia ofensiva apostolică cu și mai mare înverșunare.

COLONIZAREA. În 1894 se votează legea colonizării.

Zonele compacte românești din Transilvania, cu o economie pe cale de a se închega după abolirea iobăgiei, au fost penetrate cu mustii unguri recrutați dintre muncitorii agricoli fără pământ din pusta ungurească.

* Politica de colonizare industrială, care are ca scop întărirea și expansiunea ungurilor, ne poate ajuta să pătrundem în mijlocul naționalităților.

* Fondul de colonizări este, la început, de 3 milioane de forinți. În 1910, ajunge la 10 milioane forinți. Cu el se cumpăra pământ în Transilvania, pe care se colonizează muncitorii agricoli din pustă. Adică 7.524 loturi, însumând 91.000 ha.

* În așezările noi, statul clădește școli ungurești și biserici. Cum colonizările nu dau rezultatele scontate, prietenul premierului Tisza Koloman, ziaristul Beksics Gustav, propune ca obiectivul principal al colonizărilor să fie orașele care, la rândul lor, vor maghiariza satele. Statul înființează în orașele transilvănene o puzderie de instituții financiare și industriale, colonizând meseriași și funcționari unguri care au dat la vremea respectivă un puternic accent unguresc acestora.

* Comitatul Caraș-Severin, populat în întregime de români, a făcut obiectul strategiei de colonizare a ministrului Daranyi. Aici se ridică sate ungurești pe seama statului. De la case încăpătoare, șuri, biserici și școli, totul a fost clădit cu fonduri de la buget.

* Dislocarea armatei se face conform aceleiași strategii de colonizare. În ținuturile românești sunt aduse trupe ungurești. Soldații români sunt înrolați la honvezi - trupe de infanterie -, comenzile se dau în ungurește, ofițerimea este de un șovinism sălbatic, pedepsele sunt barbare.

* Un aspect complementar și perfid al colonizărilor îl constituie politica economică diferențiată, practicată de statul hungarist față de zonele majoritar românești și cele unde erau insule maghiare și secuiești. Vastele ținuturi românești sunt scoase din planificarea investițiilor. Șoselele, căile ferate, morile, gaterele, fabricile se construiesc în puținele zone cu populație ungurească. Se merge atât de departe cu această formă de sprijin a ungurimii și de persecuție a românilor, încât până și gările se construiesc să slujească doar așezărilor ungurești. Locuitorii marilor comune românești trebuie să străbată distanțe mari spre a ajunge la o gară, în vreme ce calea ferată trece prin apropierea acestor comune.

* Funcționalizarea statului este o altă metodă complementară de maghiarizare. Pe la 1915, Ungaria este slujită de 500.000 de funcționari șovini, mulți dintre ei aduși în Transilvania cu misiuni foarte exacte. Din 8 milioane de unguri, statul susține material 2 milioane, dacă luăm în considerare că cei 500.000 de funcționari au familii formate din cel puțin 4 membri. Celelalte națiuni, însumând 12 milioane, sunt doar contribuabile la bugetul din care se întreține armata de funcționari și familiile acestora. Conform legii naționalităților, ar fi trebuit ca statul să plătească 200.000 de slujbași unguri și 300.000 de slujbași români, sârbi, slovaci, ruteni și germani.

(Va urma)

Lasă un comentariu