NOI VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA

“Noi vrem să ne unim cu țara”, gândea opinca adunată

Sub fulguiala de speranțe la Alba Iulia-mpărată,

Să fim rotundul unei patrii cu toți ce au același grai

Și de milenii tot frământă țărâna ăstei guri de rai.

 

“Noi vrem să ne unim cu țara” și-au zis trudiții din Ardeal

Căzuți sub biciul de obidă a grofului stăpân pe-un deal,

Pe câmpul cel luat cu sila, ce împrejururi nu-i ajung

Pe care ei, trudiții noștri, îl tot munceau ca boii-n jug.

 

“Noi vrem să ne unim cu țara” a fost un zvon din deal în deal

La cei români la care soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,

Crezând că astfel vor întoarce norocul care l-au pierdut

Și-apoi uniți vor fi puterea, ce-o face țării 'naltul scut.

 

“Noi vrem să ne unim cu țara” a fost fior de vremi grăbite,

Voința lacrimei uscate de cele timpuri obidite,

Ce-au adunat măruntul țării în clipa mare de-nălțare,

S-o facă filă de istorii, nădejde veșnic urcătoare.

 

***

 

“Noi vrem uniți să fim cu țara”, că doar așa vom fi vecie,

Nu risipiți și în dihonii, robind la alți stăpâni pe glie,

Că soarta noastră și a țării e pumnul strâns, ce dă putere

Durerii toată adunată, ce fi-va mâine, înviere.

 

Lasă un comentariu