“Noi vrem să ne unim cu țara”, gândea opinca adunată
Sub fulguiala de speranțe la Alba Iulia-mpărată,
Să fim rotundul unei patrii cu toți ce au același grai
Și de milenii tot frământă țărâna ăstei guri de rai.
“Noi vrem să ne unim cu țara” și-au zis trudiții din Ardeal
Căzuți sub biciul de obidă a grofului stăpân pe-un deal,
Pe câmpul cel luat cu sila, ce împrejururi nu-i ajung
Pe care ei, trudiții noștri, îl tot munceau ca boii-n jug.
“Noi vrem să ne unim cu țara” a fost un zvon din deal în deal
La cei români la care soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,
Crezând că astfel vor întoarce norocul care l-au pierdut
Și-apoi uniți vor fi puterea, ce-o face țării 'naltul scut.
“Noi vrem să ne unim cu țara” a fost fior de vremi grăbite,
Voința lacrimei uscate de cele timpuri obidite,
Ce-au adunat măruntul țării în clipa mare de-nălțare,
S-o facă filă de istorii, nădejde veșnic urcătoare.
***
“Noi vrem uniți să fim cu țara”, că doar așa vom fi vecie,
Nu risipiți și în dihonii, robind la alți stăpâni pe glie,
Că soarta noastră și a țării e pumnul strâns, ce dă putere
Durerii toată adunată, ce fi-va mâine, înviere.