Toate națiunile puternice ale Europei și-au realizat unitatea națională, mai devreme sau mai târziu. Marea Unire s-a făcut pentru ca națiunea română să fie mai puternică, să aibă o identitate, să nu piară fără nume și rost, și poporul să nu sufere crunta opresiune etnică și socială. Prin Marea Unire, s-a urmărit crearea unui scut de demnitate și libertate națională a poporului român în cadrul unei granițe firești; s-a urmărit eliberarea din sclavia de veacuri, pentru a se putea dezvolta și a nu mai fi înăbușite atâtea talente. Vrednicia uriașei generații a Marii Uniri este dovedită și de marile instituții create apoi, cu care s-ar putea mândri oricare națiune civilizată. Este vorba de universitățile de rang internațional de la Cluj, Cernăuți și Chișinău; de primul Institut Speologic din lume, creat de Emil Racoviță la Cluj; de Muzeul Limbii Române de la Cluj; de teatre și opere naționale de primă mărime, înființate în capitalele provinciilor alipite la Patria Mamă; de academii de înalte studii agronomice, de academii comerciale, de Școala de Arte Frumoase de la Cluj, de numeroase alte institute de cercetare. Au înflorit o literatură și o artă plastică demne de marile creații ale umanității. De asemenea, au fost construite mari catedrale ortodoxe în centrele orașelor, inclusiv la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, la Târgu-Mureș, Cluj etc.
Făuritorii Marii Uniri au atras atenția că noi, românii, nu trebuie “să devenim din asupriți, asupritori”. Din start se vede că generația 1 Decembrie 1918 credea într-un stat unitary românesc ce acordă ceva cuiva, pe teritoriul național, și nu într-un stat destrămat, care asistă cum unii își acordă singuri - așa cum înțeleg extremiștii - “drepturi” și “libertăți”, pentru a purifica anumite zone de români. Declarația de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 prevede clar o “deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare”. Dar vedem apoi că această deplinătate este prevăzută în cadrul României, nu în autonomii teritoriale pe criterii etnice. Iuliu Maniu spunea la Alba Iulia, în 1920: “Să dăm posibilitatea tuturor neamurilor cari locuiesc cu noi dimpreună, ca și ele să se dezvolte, să se simtă libere, să se simtă acasă la noi”. Așadar, se preciza clar o locuire “cu noi dimpreună” a acestor neamuri, pe un teritoriu național al României, “la noi”, nicidecum “la ele”, adică în teritorii ale României purificate de români.
Românii transilvăneni aveau, la momentul 1918, un lung exercițiu de civilizație în vatra lor de locuire, exercițiu care include răbdare, speranță, construcție și nu violență. La Alba Iulia, în zi destul de geroasă de început de decembrie 1918, românii au realizat pașnic cel mai însemnat act al exercițiului lor de civilizație milenar: eliberarea de secolele nedrepte și făurirea unității naționale pentru a putea participa și ei liberi la decizia politică a țării lor, atât de importantă pentru croirea propriului destin.
(sfârșit)
