ALTE POLITICI CRIMINALE DE MAGHIARIZARE FORȚATĂ (XVIII) REPRESIUNEA JANDARMEREASCĂ

Distribuie pe:

* Premierul Tisza Kalman sau Koloman cere modificarea codului penal (1894) pentru ca statul maghiar să poată face față, citez: ...agitațiilor celor fără de patrie... ochiul ager și mâna care pedepsește și apără statul maghiar trebuie să intervină cu autoritate. Noi am tratat pană acum această problemă prea cavalerește.

Aici este vorba de agitatorii evrei bolșevici, dar și de reprezentanții popoarelor din regatul ungar.

* Guvernul Fejervary adoptă măsuri draconice care oferă hungarismului cele mai crâncene mijloace de represiune împotriva românilor angajați pe calea legică a realizării națiunii politice.

Se mărește spectaculos numărul jandarmilor. Mai mult, se pune la dispoziția comandamentelor teritoriale de jandarmi o forță armată necesară de la caz la caz. Se interzic adunările publice. Se simplifică procedura penală în așa-zisele cazuri de instigație la daco-românism și răzvrătire, cei considerați vinovați fiind pedepsiți în regim de urgență. Acest ansamblu de legi și măsuri represive deschide calea abuzului jandarmeresc care de cele mai multe ori degenerează în crimă, sub pretextul stupid al legitimei apărări. O bună parte din abuzul și represiunea jandarmerească frizează ridicolul. Dar și tragicul. Iată exemplele cele mai elocvente consemnate în presa vremii.

* 8 iunie 1897. Somcuța Mare. Dr. N. Nilvan și Vasile Dragoș sunt pedepsiți cu o amendă de 1.300 coroane fiecare. Motivul: au cântat în română imnul imperial Gott erhalte.

* 15 octombrie 1897. Ciufud - comitatul Alba de Jos. V. Morar, preot, este osândit la 18 luni temniță și 600 coroane amendă, Simion Crăciun, învățător, la 1 an temniță și 400 coroane amendă și Ioan Simu, student teolog, la 6 luni pușcărie și 200 coroane amendă. Motivul: au cântat DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! și DOINA lui Lucaciu.

* 16 octombrie 1897. Orșova. Petru Călciunar, avocat, este dus la Biserica Albă, judecat și condamnat la 5 zile închisoare și 100 de coroane amendă. Motivul: agitație. În aceeași zi...

* 16 octombrie 1897 și tot la Biserica Albă, Ioan Neagu din Gladna Română este osândit la 6 luni închisoare. Motivul: agitație.

* 22 octombrie 1897. Poiana. Preotul E. Beșu este osândit la Sibiu la 6 luni pușcărie ordinară și 50 coroane amendă pentru un toast “antipatriotic”.

* 8 noiembrie 1897. Bruznic - Caraș-Severin. Preotul M. Rubinovici primește 6 luni temniță ordinară și 538,30 coroane amendă. Motivul: agitație.

* 18 decembrie 1897. Sibiu. Studentul Aurel Ciato este condamnat la 6 luni pușcărie ordinară. Motivul: agitație.

(Va urma)

Lasă un comentariu