UNIȚI SUB TRICOLOR

Distribuie pe:

Prezentul, dar mai ales viitorul unei comunități, depind, într-o foarte mare măsură, de reprezentanții acesteia, de valoarea și implicarea membrilor săi.

Am asistat, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, la un extraordinar exemplu de UNITATE, SOLIDARITATE și PATRIOTISM, în mijlocul unei comunități de oameni deosebiți din Câmpia Transilvaniei, locuitori ai comunei Tăureni, județul Mureș - primar Ovidiu OLTEAN, care, numai prin forțe proprii, au demonstrat că atunci când este vorba despre a aduce un omagiu de recunoștință, onoare și respect eroilor neamului românesc, patriei străbune, știu să fie la înălțime.

O notă aparte a fost dată evenimentului și de participarea Mihaelei și a lui Ciprian ISTRATE, interpreți de muzică patriotică și populară românească.

Felicitări, pentru ceea ce ați reușit să faceți în această zi specială pentru ROMÂNIA!

La mulți ani, tuturor! La mulți ani, România!

Lasă un comentariu