EȘEC PENTRU BASCHETBALISTELE MUREȘENE ÎN CONFRUNTAREA CU CSM ORADEA

Distribuie pe:

Miercuri, 5 decembrie, au avut loc ultimele meciuri din etapa a 11-a a Ligii Naționale de baschet feminin, grupa B. Formația CSM Tg.-Mureș a cedat pe teren propriu, cu 45-62, în fața echipei CSM Oradea, în vreme ce Rapid București a bătut acasă pe Agronomia București cu 73-59. Runda a început în 21 noiembrie, cu jocul CSM Alexandria - KSE Tg. Secuiesc 61-50. Phoenix Constanța a stat. Pe primul loc în clasament se menține Phoenix Constanța, urmată de Rapid București și CSM Tg.-Mureș (toate cu câte 16 puncte). KSE Tg. Secuiesc ocupă treapta a 5-a (cu 12 puncte). Târgumureșencele au contabilizat a doua înfrângere consecutivă pe propriul teren, prima fiind cu Rapid București, scor 46-69, în runda a 9-a.

Sursa foto: Zsoli Jeffwarder - totalbaschet.ro

Lasă un comentariu