“DUMNEZEU a lăsat inteligența ca să-i ajute pe oameni în sărăcia simțurilor”.
Alexandre Dumas (1802-1870), autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Este fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucișării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti, cu o negresă. Din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă se naște, în 1802, viitorul autor al celor Trei mușchetari. El este crescut anevoios împreună cu o soră mai mare. În ciuda tuturor intervențiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educația școlară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară. Face călătorii prin Italia, Franța și Germania. În anul 1848 publică “Dama cu camelii”, care mai târziu a servit ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi “La Traviata”.
***
“Au grijă, dar au de ei, / Se luptă ca niște lei, / Să pună laba pe “os”,/ Restul... pot ieși pe dos!”-”LUPTA PENTRU PUTERE”. “Pe teren e Dumnezeu, / Vede-se-n orice clișeu, / Comentarii-fără rost, / El când zice: Gol... a fost! “ARBITRUL”. “Cine-i miruit de el, / Doagă lipsă-n cerebel, / La un demon sau un drac / Doar cu crucea-i vii de hac!” “DRACUL”. “De pădure-ar ști să spună, / Câte care au dus sub lună; // Care mici și care mari, / După faima de tâlhari!”- “CURSE FORESTIERE”. “Când ajungi la vârf de scară, / Uiți că te-ai născut la țară, / Ca și Boul, vai de el, / Ce-a uitat c-a fost ... vițel!” “SĂ NU UIȚI DE UNDE AI PLECAT”. Pensia cea românească, / N-au soluții s-o mărească. // Când la noi va lua ființă / Pensia de... neputință? “CÂND ALEȘII DAU DIN COATE”.
Aurelia Velea (1951 -), scriitoare din nordul transilvan, ambițioasă din fire, publică mai întâi în “Graiul Maramureșului”, în reviste de umor ca “SPINUL”-Baia Mare; “Colac peste pupăză” -Vișeul de Sus ; în 2007, Gânduri în patru rânduri apare cu epigrame și în volumele colective: “Săgețile lui Cupidon”, -2008, “Calul, vinul și femeia”-2009, “Tolba cu țepi”-2009; în 2010 apare în voluminoasa lucrare a lui N. Păuna Șcheianu “O antologie a poeziei maramureșene”, editura Etnologică; volumul de “Epigrame-Cu și despre femei”- apărut în 2010, editura “Grafit”, Bacău; în epigramele sale surprinde diferite aspecte ale societății față de care are o atitudine critică și cu un deosebit curaj literar și civic critică defectele mai marilor zilei, fiind un adevărat “om al cetății”.
***
“DUMNEZEU NU PORUNCEȘTE CELOR PE CARE I-A CREAT, CI PUR ȘI SIMPLU LE SPUNE: ÎN FELUL ACESTA O SĂ ȘTIȚI CĂ VENIȚI ACASĂ”.
Anatole France (1844-1924), scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921, pentru recunoașterea strălucitelor realizări literare, caracterizate prin noblețea stilului, o adâncă simpatie față de oameni, grație și un autentic temperament galic. Călătorește foarte mult în: Italia, Belgia, Olanda, Germania, Grecia. Este membru al Academiei Franceze. Afirma despre sine: “Mulțumesc destinului că m-a făcut să mă nasc sărac. Sărăcia mi-a fost o prietenă binefăcătoare; m-a învățat adevăratul preț al bunurilor utile vieții, pe care altfel nu l-aș fi cunoscut; scutindu-mă de apăsarea luxului, m-a consacrat artei și frumuseții”.
* * *
P.S. “Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni. După mila Ta pomenește-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne” (Psalm 24, 7-8).
“CUGETĂRI” vol. XII
