• Dacă cineva dorește să-și delecteze privirea și mintea, să-și recreeze sufletul și trupul într-un cadru natural pitoresc, este bine să călătorească prin Munții Apuseni. Aflați în inima Țării Moților, aceștia reprezintă un veritabil paradis turistic, numit „Țara de piatră", de către scriitorul român Geo Bogza. Cutreierând Munții Apuseni, putem descoperi o floră și o faună montană cu totul speciale, putem retrăi o pagină din istoria zbuciumată a neamului românesc. Pe câmpurile de șes și dealurile Apusenilor e numai istorie: umbrele lui Horea, Cloșca și Crișan, ale lui Avram Iancu și tribunilor săi. Noi mai putem vedea și umbrele moților, eroi ai trecutului nostru frământat și glorios.
***
• Pocăința este calea prin care putem să ne reîntoarcem la Domnul după ce am păcătuit împotriva Lui ori împotriva Trupului Său, Biserica. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Pocăința este întoarcerea prin asceză și osteneală închinată Domnului, de la starea contra naturii la starea naturală și de la diavol la Dumnezeu". Pocăința sau Spovedania poate fi făcută ori de câte ori simțim nevoia, dar, de obicei, e legată de posturi, pentru că acestea sunt perioade pentru căință și mărturisire. De aceea, porunca a patra ne îndeamnă să ne spovedim în cele patru posturi mari de peste an, după care, fiind pregătiți, putem primi Sfânta Euharistie. Datoria creștinului este să fugă de păcat pentru că cine glumește cu păcatul l-a lăsat pe diavol să intre în inima lui. Apropiindu-ne cu încredere de scaunul mărturisirii, să-I spunem lui Hristos, sub epitrahilul duhovnicului, toate păcatele noastre, căindu-ne pentru ele. Făcând așa, vom auzi și noi cuvintele Domnului adresate slăbănogului din Capernaum: „Fiule, iertate fie păcatele tale" (Marcu 2,5).
***
• Omul este o ființă cugetătoare. Se frământă, se zbuciumă și este neliniștit ca o trestie, până când nu află răspuns la marile întrebări ale vieții. Fericitul Augustin mărturisește: „Neliniștit este sufletul meu, până când nu se va odihni întru Tine, Doamne". Călător prin civilizații, culturi și ritualuri, omul și-a învățat sufletul a viețui spre așteptare, iar cei înțelepți spre a-și zidi fericirea pe îndumnezeitul tărâm al „poftei" de Hristos. Mântitorul nostru umblă prin istorie, purtând pe umeri o cruce, și nu numai atât: EL E ÎNSĂȘI ISTORIA CE RESPIRĂ ÎN NOI, e Însuși Cuvântul care ne învață a-L iubi și a ne face fericiți că suntem creștini.
Din volumul „HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ"
