“Noi, ungurii, vom avea un viitor (noi, românii, nu? - n.a.) și vom putea să ne protejăm comunitățile, clădirile și patrimoniul intelectual doar DACĂ NE UNIM. Vom avea un viitor dacă vom crea condițiile pentru ca voi (maghiarii -n.a.) să trăiți ÎN ȚARA ÎN CARE DORIȚI. Europa Occidentală (aluzie fină și la noi, românii, care suntem în U.E. pe punctul să acceptăm invazia migranților islamici - n.a.) - din neglijență sau naivitate - și-a ascuns simbolurile religioase și și-a întors spatele de la cultura proprie, fără să-și dea seama că, făcând acest lucru, renunță la propriul viitor” (prim-ministrul V. Orbán, Florești-Cluj, 2017).
Nu încape îndoială că, pentru cei ce vor să împingă lumea într-un nou Colloseum, un personaj de anvergura prim-ministrului ultranaționalist (conservator) V. Orbán, cu al său discurs combativ și agresiv, este ideal ca să fie folosit pentru a crea focare de tensiune diplomatică în chiar “inima” Europei, pasibile oricând să degenereze într-un conflict militar regional, lucru care ar conveni “de minune” celor ce nu se dau de la nimic pentru a-și folosi puterea și banii ca să “arunce în aer” ordinea mondială cu “dinamita” anarhiei generale! De altfel, acest revanșard a lăsat nu o dată să se înțeleagă, în discursuri aluziv-populiste care l-au transformat într-unul din cei mai longevivi lideri de partid (Fidesz) din Europa, că este un adept înfocat, în alianță cu o Rusie tot mai expansivă, al negării frontierelor europene postbelice! “Tema” sa obsesivă, realizarea Ungariei Mari, l-a făcut să fie foarte popular printre ungurii din Ungaria și din România, cu toate că omul său de încredere (L. Simicska) l-a deconspirat (în 2015) ca “...fost turnător” (informator) racolat de serviciile secrete maghiare încă din anii '80, întrucât a agitat cu timp și fără timp “lozinca” Transilvaniei... ungurești și, în puseuri vădit iredentiste, s-a complăcut în acțiuni subversive și forțate de maghiarizare și subminare în spațiul românesc! Și el, ca și ceilalți predecesori oficiali ai Budapestei, nu s-a sfiit să arunce acuze în stânga și în dreapta cu interpretări partinice ale Istoriei, ceea ce a condus la o nesfârșită victimizare internațională a Ungariei și a comunităților sale etnice din zonele limitrofe.
În ceea ce ne privește pe noi, românii, “văicăreala” lui românofobă ne-a transpus permanent într-o stare de încordare națională, cu complicitatea unor șefi de stat români fără simțul iubirii de neam (de pildă, C. Antonescu l-a catalogat pe președintele Băsescu drept... “vasal” al prim-ministrului V. Orbán), ajungându-se în situația extremă de a le face ungurilor niște concesii pe cât de inadmisibile, pe atât de dezonorante!
În orice caz, se poate conchide că, prin această tăcere condamnabilă a oficialilor statului român, s-a dat prilejul optim extremiștilor Budapestei să exploateze din plin sentimentele profunde ale națiunii maghiare, inclusiv pe cele religioase (Orbán este adept al ereziei calviniste), până acolo încât, în țara sa, acestuia să i se confecționeze o imagine propagandistică de “erou” și astfel să fie în situația de a nu mai avea niciun rival politic autentic!
