Al treilea scriitor al cărții Filocaliei este Sf. Ioan Casian, întemeietorul monahismului în Apus. Scrierile sale sunt cea mai bună sinteză a vechiului monahism răsăritean, cu tot semi-pelagianismul său. Putem spune că el este o punte între monahismul răsăritean și cel apusean.
S-a născut în anul 360, unii istorici spunând că s-a născut în părțile Dobrogei noastre, dar alții susțin că în Franța.
Se călugărește la Betleem de tânăr, iar în 385 vizitează, cu binecuvântare, pustiul Egiptului. În anul 400 se întâlnește cu Sf. Ioan Gură de Aur, pe atunci patriarh al Constantinopolului, care îl hirotonește diacon. În anul 405 merge la Roma pentru a-l apăra pe Sf. Ioan Gură de Aur, exilat pentru a doua oară.
După hirotonirea întru preot, în 415, la Marsilia, întemeiază o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Rămâne aici până în anul 435, când se mută în veșnicie.
SF. Ioan Casian, în scrierile sale, descrie cu atâta precizie mișcările pătimașe ale sufletului încât silește pe cititor să își descopere greșelile și chiar să le ocolească.
Scrierile sale filocalice sunt:
- Despre cele opt gânduri ale răutății: înfrânarea pântecelui, duhul curviei și al poftei trupești, iubirea de argint, mânie, întristare, trândăvie, slavă deșartă și mândrie.
- Cuvinte de folos despre Sfinții Părinți și pustia sketică și despre darul deosebirii: către egumenul Leontie.
Avem, așadar, o bogată scriere rămasă de la acest mare ascet.
