Toate ispitele care ne vin de la diavol și de la lume trebuie să le primim cu bucurie, ca unele ce ne dau prilejul să înfrângem pe diavol “cel ce înșală toată lumea” (Apocalipsa 12, 9). Virtuțile creștine, precum smerenia, răbdarea, iubirea, iertarea ș.a. se desăvârșesc în cuptorul ispitelor. Puterea unui creștin și valoarea credinței sale se arată în vremea când luptăm cu furtunile vieții, după cum destoinicia unui cârmaci cu valurile ridicate de furtună. Dumnezeu, care ne-a creat și ne-a răscumpărat, nu ne lasă singuri dacă ne încredem în puterea Sa, ci ne întărește cu harul său, în așa fel încât să putem înfrunta și învinge amăgirile diavolului și greutățile existenței și să nu cădem în păcat. Bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Harul ne face tari și capabili de împotrivire ca diamantul. El ne face cu totul nebiruiți, numai dacă vrem”. Când cu credință puternică te adresezi, prin rugăciune, lui Hristos, El poate să-ți închidă orice rană și să-ți ușureze orice povară. Era o femeie care urma să fie operată de cancer. Noaptea, înaintea operației, ea s-a rugat cu lacrimi și își recunoștea cu regret păcatele, în fața lui Hristos. Rugăciunea aceea a avut un mare efect, căci iată cum mărturisește femeia: “În timp ce mă rugam, m-a stăpânit simțământul că Mântuitorul era cu adevărat alături de mine, ascultând mărturisirea mea, iertând necredința mea, întărind credința mea. Era ca și cum mâna mea era ținută în a Lui, pentru că un sentiment de pace a venit peste mine, încât părea să zică: «De ce te îngrijorezi? Tu ești copilul lui Dumnezeu. Copiii tăi sunt ai Lui»“. Nu contează dacă trăiți o viață lungă pe pământ sau sunteți chemați să vă uniți cu Tatăl vostru Cel ceresc, fiindcă fiecare dintre voi este iubit și El va avea grijă de voi.
* * *
Evanghelia este singurul mesaj al mântuirii lumii, singura cale care duce la eliberare și pacea omului.
Îmbucurător lucru este să vedem că peste tot în lume există o dorință și o sete de Dumnezeu. Pline și nesecate sunt izvoarele Duhului Sfânt pentru a potoli setea tuturor celor ce-L caută pe Dumnezeu. Dar mai sunt și destule suflete, și mai ales ale celor tineri, care mai arată însă ca niște grădini nearate. Și aceasta pentru că la ele nu s-a găsit încă un grădinar. Nepăsarea noastră nu va putea fi ascunsă și istoria ne va judeca. Istoria trecutului nostru este o icoană vie în care oricine poate vedea că întreaga noastră viață sufletească, manifestată pe orice tărâm, a fost creștină și numai creștină. Revelația dumnezeiască a fost miezul care ne-a înfrățit, consolidat și întărit, iar Biblia este substanța vieții noastre morale, întreaga noastră gândire, simțire și voință.
* * *
RECUNOȘTINȚA este o virtute, iar lipsa de recunoștință este păcat, pentru că se opune iubirii și dreptății. Se spune că, odată, Dumnezeu a chemat la sfat toate virtuțile. Și toate s-au grăbit să răspundă la chemarea dumnezeiască. Intrând în adunarea lor, Dumnezeu a observat că toate virtuțile vorbeau între ele, fiind binevoitoare și dispuse una față de alta, numai două stăteau supărate, una într-un colț și alta într-un alt colț, uitându-se rău. Atunci Dumnezeu le întreabă cum se numesc și ele răspund că una e BINEFACEREA și alta RECUNOȘTINȚA. Apoi, Dumnezeu le-a întrebat de ce nu vorbesc una cu alta, iar ele au răspuns: “PENTRU CĂ NU NE CUNOAȘTEM”. Este adevărat! RECUNOȘTINȚA și BINEFACEREA se întâlnesc rar. Din această cauză a apărut și următoarea zicală: “FĂ BINE ȘI AȘTEAPTĂ RĂU”.
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
