La Universitatea de Medicină și Farmacie, Sala Polivalentă “Anton Pongratz”, mică, dar foarte elegantă, după numele unui scrimeur medic stomatolog care nu mai este, dar a absolvit cursurile prestigioasei Universități târgumureșene, a avut loc o lansare deosebită, la care am asistat pentru prima dată, personal: o demonstrație de scrimă. Am fost prezentă doar pentru a doua oară în această sală de lângă piscina UMF, pe care am vizitat-o mai des, însă spațiul de acolo este unul de vis, unde se află și un teren enorm de sport în aer liber. Gazdele lansării au fost rectorul UMF, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, și Ovidiu Maior, de la “Azomureș”, care au primit-o cu frumoase cuvinte pe celebra campioană, ca și copiii din public, care au aplaudat-o, pregătind-i cadouri, cineva chiar un glob de cristal! Surpriza a fost că a lansat o carte pentru ei, cu desene și chiar spații de scris și colorat, și că Ovidiu ne-a oferit tuturor celor prezenți, mici și mari, această minunată carte, cadou.
Aflăm din cartea foarte veselă și colorată că scrima este jocul la care se pricepe autoarea cel mai bine și singurul la care se supără dacă pierde.
Ana Maria Brânză scrie: “Este modul meu de a mă exprima fără cuvinte, și tot ceea ce știu să fac mai bine. Am trăit o viață prin și pentru sport. Scrima mi-a dat ocazia să văd lumea, să cunosc oameni și culturi diferite. Mi-am petrecut ultimii 20 de ani gravitând în jurul acestui sport. Pentru mine, este tot ce poate fi mai frumos, chiar dacă sunt și momente în care nimic nu-mi provoacă mai multă durere. Dar asta mi-am dorit mereu să fac. Scrima este acel ceva care mă de-finește! În paginile acestei cărți, o vei descoperi pe Brânzica, un copil care a visat, a muncit, a crezut și a făcut tot ce i-a stat în putere ca să își amintească visul. Povestea fetiței năzdrăvane, cu părul zburlit și genunchii veșnic juliți, care a cucerit aurul olimpic, poate fi povestea oricui. Am ajuns campioană datorită ambiției și oamenilor din jurul meu. Acum a venit momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alți copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport”.
Aflăm din primul capitol că “Sala de Crimă” este cea în care a dus-o fratele ei!!!! Căzuse o literă! Tatăl ei îi spunea Brânzica! A ajuns la Clubul Steaua în fața unei uși mari, albe. Fratele ei Mae, alias Marius, era fotbalist. În sala de “crimă” avea să-și consume toată energia, să se joace și să facă sport. “«Crima» e numai bună pentru Brânzica noastră”, i-a spus Mae mamei. În capitolul “Un pic de istorie”, aflăm că scrima este arta de a mânui armele albe, floretă, sabie și spadă. Ca tip de sport, a luat naștere la sfârșitul secolului al XVII-lea, în Italia, apoi în Franța. Înainte de asta, era considerată o știință, ale cărei principii au fost prezentate în Manualul științelor armelor, de Camillo Agrippa, cu ilustrații atribuite lui Michelangelo. Apărută în Veneția la 1553, această carte de tehnică militară, care împrumută elemente din geometrie, a pus bazele artei sabiei și spadei. În 1778, maestrul francez La Boessiere a inventat masca. Aceasta asigura protecția sportivilor și le permitea să mânuiască armele cu mai mare viteză și de la o distanță mai mică.
Scrima este un sport olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne de la Atena, din 1896, celebrul Pierre de Coubertain fiind el însuși un practicant pasionat al acestei discipline. Primul campionat mondial a avut loc în 1937, la Paris. Concursurile se desfășoară individual și pe echipe. În prezent, atât bărbați, cât și femei participă la competiții, la toate armele.
Proba de sabie feminin este ultima introdusă în programul competițional. În spațiul românesc, scrima a început să fie studiată în 1543, la Școala din Brașov, condusă de Johannes Honterus. Primul campionat național s-a desfășurat la Sinaia, în 1933, adică mult mai târziu, când scrima era deja împământenită ca sport, nu ca întrecere pe viață și pe moarte între domni puși pe duel. Ci un sport elegant, cum a spus rectorul UMF, care a făcut și specificația că acela care dă numele Polivalentei mai mici din oraș a fost medic stomatolog. Limba oficială folosită în cadrul competițiilor internaționale este franceza, recent au fost incluse engleza și italiana. “En garde!” este un termen din capitolul “Parlez-vous francais?”, “Etez-vous pret? (sunteți gata?) etc., descriu acțiuni din timpul luptei, “non valable” - nevalabil, tușă în afara suprafeței valabile la sabie și floretă, “touché” - lovit.
În capitolul “Gata de asalt”, trăgătorii (în franceză, tireurs) joacă, nu trag. Nu există puncte, ci tușe, touches în franceză, sau lovituri.
Lama armei se numește și fier. Un scrimer specializat pe floretă se numește floretist, cel specializat pe spadă este un spadasin, iar cel specializat pe sabie este un sabrer. Lupta dintre doi trăgători poartă numele de asalt. Când contează scorul, este vorba despre un meci. Când se joacă pe echipe, se numește întâlnire. Capitolele frumos colorate sunt Pauză de joacă, Parcă am fost pe aici, Mica mea comoară, Floretă, spadă, sabie, care e diferența, caracteristicile lor, Echipamentul de scrimă, O lecție de viață, Ambiție, Vrei cu adevărat să devii campioană, respectiv Campioana, Jocurile olimpice, nu contează triumful, ci lupta, Comoara regăsită, în care desenele arată sala de Scrimă nu crimă, Regulile de aur ale Brânzicii, Medaliile mele. După cum se vede, și asupra acestei cărți merită să revin mai pe larg. Sportiva este minunată ca persoană, din câte am văzut cu toții.
