PENSIONAREA ANTICIPATĂ A MUREȘENILOR, LĂSATĂ ARBITRAR ȘI DISCRIMINATORIU LA VOIA GUVERNULUI

Distribuie pe:

Vă fac cunoscut că am depus un amendament la noua lege privind sistemul public de pensii, prin care introduceam o formulă îmbunătățită a reglementării din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Amendamentul completa lista localităților în care și-au desfășurat activitatea poluatorii, incluzând și localitatea Târnăveni, din județul Mureș. De asemenea, amendamentul extindea sfera de aplicare a prevederii legale de la persoanele care au locuit în aceste localități, inclusiv la persoanele care au lucrat în aceste localități.

Deși amendamentul meu a fost respins, noua prevedere legală asumată prin raportul comisiei parlamentare de specialitate a preluat totuși din acest amendament extinderea sferei de aplicare de la persoanele care au locuit în aceste localități semnificativ afectate de poluarea industrială, implicit persoanele care au lucrat în aceste localități făcând naveta.

Conform actualei legi a pensiilor, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu-Mureș, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea și Târnăveni, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.

Cu toate acestea, înainte de a ajunge la Comisia pentru muncă și protecție socială de la Camera Deputaților, proiectul noii legi a pensiilor nu mai prevedea acest beneficiu. În Comisia de muncă, s-a ajuns la o altă formulă, de asemenea o formulă perdantă, care nu ține cont, nici de interesul cetățenilor din aceste zone, nici de tendința de lărgire a domeniului de aplicare a legii exprimată prin propunerile legislative a numeroși colegi parlamentari.

Astfel, potrivit amendamentului de la Comisia de muncă, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, metodologia de stabilire și determinare a zonelor industriale cu poluare remanentă. Siturile cu potențial de poluare remanentă sunt identificate și nominalizate prin ordin comun al celor trei miniștri. Locuitorii din unitățile administrativ teritoriale pot beneficia, la cerere, de reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 2 ani, dacă au locuit și/sau lucrat cel puțin 30 de ani în zona determinată, într-o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.

Este evident că ne aflăm în situația unei tergiversări, cu o notă semnificativă de imprevizibilitate. Prin delegarea competenței de la Parlament la Guvern, ne putem găsi în situația în care, pe baza noii metodologii, să fie identificate și nominalizate alte situri cu potențial de poluare remanentă decât cele legiferate în prezent. Sau, in extremis, să nu mai fie identificat niciun sit.

Acest fapt va crea o situație discriminatorie și injustă între cetățenii din Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea și Târgu-Mureș, care au beneficiat deja de reducerea vârstei standard de pensionare și cetățenii cărora li se va aplica noua lege a pensiilor.

Consider că formula favorabilă pentru cetățeni ar fi trebuit să țină cont de propunerile legislative ale colegilor parlamentari, care sunt foarte bine fundamentate. Doar așa se putea evita crearea unei situații discriminatorii între pensionarii pensionați pe vechea lege a pensiilor și cei pensionați pe noua lege a pensiilor.

Este o realitate că activitatea economică desfășurată de către poluatori afectează sănătatea locuitorilor din zonă. Târgu-Mureș și Târnăveni sunt astfel de zone. Parlamentul trebuie să stabilească prin această lege, în mod concret, lista localităților și lista poluanților.

Acesta este unul dintre argumentele pentru care Grupul parlamentar al PMP nu va susține prevederile din noua lege a pensiilor, care vor genera situații discriminatorii și inechități.

 

Lasă un comentariu