NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ! MAI MULȚI BANI PENTRU MOTORINA UTILIZATĂ ÎN AGRICULTURĂ

Distribuie pe:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, începând cu anul 2015 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.

Recent, în ședință de Guvern, a fost aprobată o Hotărâre prin care crește suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018, cu 67.012.579 lei, respectiv de la 420.581.000 lei, la 487.593.579 lei.

Se asigură astfel resursele financiare necesare pentru plata în integralitate a ajutorului de stat aferent perioadei 1 aprilie - 30 iunie 2018.

Ministerul Agriculturii și Dezvolării Rurale (MADR) informează că suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018 se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2018.

Lasă un comentariu